În România, medicii avertizează că, deși avem cele mai multe adolescente din UE care devin mame, mai mult de jumătate dintre acestea nu beneficiază de îngrijire prenatală adecvată, iar acest fenomen expune atât tinerele, cât şi nou-născuţii la riscuri majore: de la naşteri premature şi complicaţii severe până la mortalitate neonatală.
În ciuda progreselor din ultimele decenii în privința supraviețuirii viitoarelor mame, se estimează că, în 2023, peste 260.000 de femei au murit din cauza complicațiilor survenite în timpul sarcinii sau la naștere, echivalentul unui deces matern la fiecare două minute, după cum se arată într-un raport comun al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și al UNICEF, dat publicității, ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății.
Raportul lansat de agențiile Organizației Națiunilor Unite (ONU), denumit „Tendințele mortalității materne”, arată o scădere globală cu 40% a
lor materne între anii 2000 și 2023, datorată în mare parte accesului îmbunătățit la servicii esențiale de sănătate.
„Cu toate acestea, raportul evidențiază că ritmul îmbunătățirii a încetinit considerabil după 2016, iar în 2023 se estimează că aproximativ 260.000 de femei au murit din cauza complicațiilor din timpul sarcinii sau nașterii, echivalentul unui deces matern la fiecare două minute”, au transmis agențiile ONU, atrăgând atenția asupra riscului de „regres semnificativ”, pe măsură ce reducerile fără precedent ale ajutoarelor externe încep să producă efecte asupra serviciilor esențiale de sănătate în multe regiuni ale lumii, forțând statele să renunțe la servicii vitale pentru sănătatea maternă, neonatală și a copilului.
„Aceste reduceri au dus la închiderea unităților medicale și a unor pierderi de personal medical, perturbând totodată lanțurile de aprovizionare cu produse și medicamente vitale, precum tratamente pentru hemoragii, preeclampsie și malarie, cauze principale ale deceselor materne”, precizează OMS și UNICEF. Cele două organizații subliniază că, în lipsa unor acțiuni urgente, femeile însărcinate din mai multe țări vor avea de suferit, în special cele din zonele afectate de crize umanitare, unde rata deceselor materne este deja alarmant de ridicată.
Prima evaluare a impactului pandemiei asupra supraviețuirii materne
Raportul oferă și prima evaluare globală a impactului pandemiei de COVID-19 asupra supraviețuirii materne. Se estimează că doar în anul 2021, s-au înregistrat 40.000 de decese materne suplimentare, din cauza complicațiilor legate de sarcină sau de naștere, numărul total al acestora ajungând la 322.000 față de 282.000 de decese, câte fuseseră în anul precedent.
Această creștere a fost cauzată nu doar de complicațiile directe provocate de COVID-19, ci și de o întrerupere generalizată a serviciilor de maternitate.
„Când o mamă moare în timpul sarcinii sau nașterii și viața copilului ei este în pericol. Mult prea des, ambele vieți sunt pierdute din cauze pe care știm cum să le prevenim”, a declarat Catherine Russell, director executiv UNICEF.
Raportul evidențiază inegalitățile persistente dintre regiuni și țări, regiunea Africii Subsahariane reprezentând circa 70% din povara globală a deceselor materne în 2023.
De asemenea, femeile însărcinate care trăiesc în situații de urgență umanitară se confruntă cu unele dintre cele mai mari riscuri la nivel global: „Aproape două treimi din decesele materne la nivel mondial au loc acum în țări afectate de fragilitate sau conflict. Pentru femeile din aceste medii, riscurile sunt uluitoare: o fată de 15 ani se confruntă cu un risc de 1 din 51 de a muri din cauza maternă la un moment dat de-a lungul vieții, comparativ cu 1 din 593 în țările mai stabile. Cele mai mari riscuri sunt în Ciad și Republica Centrafricană (1 din 24), urmate de Nigeria (1 din 25), Somalia (1 din 30) și Afganistan (1 din 40)”.
La nivel global, rata mortalității materne ar trebui să scadă cu aproximativ 15% anual pentru a atinge obiectivul din 2030, o valoare semnificativă față de rata actuală de scădere de doar 1,5% pe an.
Raportul ONU vine în contextul reducerii contribuțiilor umanitare, după revenirea lui Donald Trump la putere în Statele Unite.
Anual, aproape 300.000 de femei își pierd viața din cauza sarcinii sau a nașterii, în timp ce peste 2 milioane de copii mor în prima lună de viață și alți aproximativ 2 milioane sunt născuți morți – ceea ce înseamnă aproximativ un deces prevenibil la fiecare 7 secunde. Având în vedere tendințele actuale, 4 din 5 țări nu-și vor atinge obiectivele de îmbunătățire a supraviețuirii materne până în 2030, iar 1 din 3 nu va reuși să atingă obiectivele de reducere a deceselor nou-născuților, conform OMS.
Ziua Mondială a Sănătății, sărbătorită pe 7 aprilie 2025, a dat startul unei campanii de un an privind sănătatea mamei și a nou-născuților. Campania „Începuturi sănătoase, viitor plin de speranță” va îndemna guvernele și comunitatea de sănătate să își intensifice eforturile pentru a pune capăt deceselor materne și ale nou-născuților care pot fi prevenite.
România, fruntașa UE la copiii cu copii. „60% dintre adolescente nu-și monitorizează sarcina”
România este țara europeană cu cele mai multe mame minore, 30% dintre tinerele cu vârste sub 18 care nasc în UE fiind din țara noastră, iar medicii avertizează că șase din zece adolescente nu-și monitorizează sarcina sau ajung la medic abia în ultimul trimestru.
Potrivit șefei Clinicii de Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), dr. Monica Cîrstoiu, anul trecut, doar în această unitate medicală au născut 45 de minore.
„Vorbim de copii care aduc pe lume copii, organisme infantile care nu sunt pregătite să ducă o sarcină la termen, apar severe complicații, atât materne, cât și neonatale. Pot apărea nașteri premature, risc de sângerare, de anemie severă, chiar de pierdere a uterului atunci când există un copil mai mare decât bazinul obstetrical al mamei. Există riscuri și asupra nou-născutului: acesta poate avea o greutate mică la naștere sau poate suferi traumatisme obstetricale, poate fi anemic, poate avea complicații infecțioase. Aproape 60% dintre adolescente nu-și monitorizează sarcina sau ajung să monitorizeze sarcina abia în ultimul trimestru”, a spus medicul Monica Cîrstoiu, citată într-un comunicat transmis cotidianului Jurnalul, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, care în acest an se concentrează pe sănătatea mamei și a nou-născuților.
42% dintre gravide au avut complicații în 2024
La SUUB, ajung multe paciente diagnosticate cu sarcini cu risc, nu doar din Capitală, ci din toată țara. Doar anul trecut, spre exemplu, medicii spun că din totalul de 2.710 paciente gravide, 1.157 (peste 42%) prezentau complicații.
„Fiind un spital de urgență, cu echipe multidisciplinare, avem o cazuistică extrem de mare a sarcinilor cu risc. Ne vin prin transfer paciente din toată țara și din maternități unidisciplinare din București. Avem paciente care au anemii severe, cu boli hematologice, cu limfoane, cancer, avem paciente cu transplanturi renale sau transplanturi hepatice care, datorită echipelor noastre, aduc pe lume copii sănătoși, paciente care au avut infarct sau cu malformații cardiace. Sunt aduse în spitalul nostru și paciente cu boli neurologice severe, patologie de tip accidente vasculare cerebrale, cazuri de politraumă, din accidente rutiere, pentru că având această capacitate de a lucra în echipe multidisciplinare, implicând cardiologie, hematologie, chirurgie cardiovasculară, medicină internă, nefrologie, gastroenterologie, chirurgie generală, dăm o șansă la viață mamei și bebelușului”, a adăugat dr. Cîrstoiu.
Rata prematurității în spitalul nostru este de peste 15% (față de 9% – media națională), iar numărul de transferuri din alte maternități publice sau private, din București sau județele învecinate, a crescut cu aproximativ 30% în ultimii ani”, a spus, la rândul său, dr. Adriana Dan, șefa Secției Neonatologie.
Medicii le-au transmis tinerelor care vor să devină mame că trebuie să aibă mereu în minte două cuvinte de bază: educație și prevenție. „Trebuie să ne informăm corect, să urmăm sfaturi medicale și în nici un caz informații non-academice, să facem prevenție mergând la medic pentru analize și investigații pe parcursul celor trei trimestre de sarcină, să facem ecografiile de morfologie care ne arată evoluția corectă a sarcinii și dacă apar complicații la nou-născut și în perioada de lăuzie și după naștere să revină la consulturi, pentru ca pe termen lung să fie o mamă sănătoasă, să aibă un copil sănătos și deci o familie sănătoasă și fericită”, a spus dr. Monica Cîrstoiu pentru viitoarele mame.
Aproximativ 45% dintre fetele sub 15 ani care au devenit mame în statele Uniunii Europene provin din România, potrivit unui studiu al Organizației Salvați Copiii.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/social/oms-unicef-femeie-complicatii-sarcina-nastere-994619.html