31 C
București
14 iulie, 2024

Klaus Iohannis a participat la inagurarea Casei Francofoniei. „Dovadă a apartenenţei la un set de valori”

02 oct 2023, 16:04

foto presidency

Preşedintele Klaus Iohannis a participat la inaugurarea Casei Francofoniei din campusul Politehnicii Bucureşti. Iată discursul său.

„Domnule Rector al Politehnicii București,

Doamnă Secretar General al Francofoniei,

Doamnă ministru al Educației,

Doamnă ministru al Culturii,

Domnule Președinte al Agenției Universitare a Francofoniei,

Doamnelor și domnilor,

Dragi studenți,

La un an și jumătate de la începerea lucrărilor, iată-ne astăzi la ceremonia de inaugurare a Casei Francofoniei din campusul Universității Naționale de Știință și Tehnologie – Politehnica București.

Doamnă Secretar General al Francofoniei, sunteți primul oaspete al acestei investiții românești în viitorul Francofoniei!

Ne aflăm împreună, la începutul unui nou an universitar, într-un loc care demonstrează angajamentul țării noastre față de obiectivele Francofoniei științifice, ca și față de prioritățile Organizației Internaționale a Francofoniei, în cadrul căreia România împlinește trei decenii de apartenență activă.

În campusul Politehnicii din București învață peste 4.000 de studenți din țări care fac parte din Organizația Internațională a Francofoniei. Aceasta arată importanța pe care o are educația între preocupările noastre, ca loc de întâlnire între identități, ca generatoare de solidarități, și arată în mod concret cum vedem noi Francofonia Viitorului.

Casa Francofoniei, ca și spațiul academic francofon din România, reprezintă o dovadă a apartenenței la un set de valori care ne sunt nouă, românilor, o prețioasă moștenire, dar și catalizator al energiilor prezentului.

În 2022, când am participat la punerea temeliei Casei Francofoniei, am avut aici și o emoționantă întâlnire cu un grup de refugiați din Ucraina. A fost un moment cu o mare încărcătură simbolică, o expresie a solidarității României cu cei care luptă pentru libertate, democrație și respectarea drepturilor omului, ca și pentru prevalența forței dreptului în fața dreptului forței.

Aceste valori, care sunt și misiuni fundamentale ale Francofoniei, vor rămâne și pe mai departe obiective esențiale ale politicii noastre externe și vor continua să fie priorități pe agenda noastră la nivel internațional.

În contextul începutului noului an universitar și al intrării în vigoare a noilor legi ale educației, care au fost fundamentate pe proiectul „România Educată”, inaugurarea Casei Francofoniei reprezintă un exemplu elocvent al eforturilor de a internaționaliza învățământul superior din țara noastră. Felicit Politehnica București pentru rezultatele pozitive obținute în această direcție, prin numeroasele proiecte derulate.

În acest parcurs, sunteți deja implicați într-o competiție academică foarte vie, care provoacă și stimulează. Este o competiție care, în final, generează progres științific și atrage deopotrivă studenți talentați și companii interesate.

Încurajez comunitățile academice din întreaga țară să se implice cu toată energia în procesul de dezvoltare a parteneriatelor internaționale și a colaborării cu mediul de afaceri, în vederea creșterii contribuției învățământului nostru superior în domeniul combaterii schimbărilor climatice, a poluării și a deteriorării biodiversității. Totodată, trebuie să ne concentrăm pe abordarea provocărilor la adresa securității energetice și cibernetice.

În încheiere, doresc să vă urez tuturor un an universitar cât mai reușit! Cu eforturi comune, hotărâre și perseverență, vom putea realiza progrese semnificative în domeniul învățământului superior și al dezvoltării sustenabile.

Vă felicit și vă mulțumesc tuturor!”, a declarat Klaus Iohannis.

02 oct 2023, 15:05

Sursa: https://www.dcnews.ro/klaus-iohannis-a-participat-la-inagurarea-casei-francofoniei-dovada-a-apartenentei-la-un-set-de-valori_932579.html

Ultimă oră

Același autor