6.6 C
București
24 noiembrie, 2024

Jafuri în Gaza. Aproape 100 de camioane cu alimente, atacate de bărbaţi mascaţi

Incident grav în Fâşia Gaza, unde un convoi umanitar format din 109 camioane care transportau alimente a fost atacat violent.

Bărbaţi mascaţi, înarmaţi cu grenade, au forţat şoferii să descarce ajutoarele, reuşind să jefuiască 97 dintre vehicule, relatează BBC.

Atacul s-a petrecut imediat după ce camioanele au trecut prin punctul de control Kerem Shalom, aflat sub autoritate israeliană. Philippe Lazzarini, şeful agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), a descris situaţia ca fiind „imposibil de gestionat” din cauza „prăbuşirii totale a ordinii civile” în Gaza.

„Până acum patru-cinci luni mai aveam personal local care să escorteze convoaiele. Acum, totul s-a dus. Bandele locale şi familiile se războiesc între ele pentru a pune mâna pe orice afacere sau activitate din sud”, a explicat Lazzarini.

Situaţia a devenit atât de disperată încât sute de oameni înfometaţi au încercat să ia cu asalt un centru al UNRWA din Khan Younis, crezând că acolo se află ajutoarele. „Dar convoaiele fuseseră deja jefuite şi nu mai era absolut nimic de luat din depozite”, a adăugat oficialul ONU.

Ministerul de Interne din Gaza, condus de Hamas, susţine că forţele sale de securitate au ucis „peste 20 de membri ai bandelor implicate în furtul camioanelor”, într-o operaţiune desfăşurată împreună cu liderii tribali locali.

Această situaţie vine într-un moment critic, când aproximativ două milioane de oameni din Gaza depind de ajutorul umanitar pentru supravieţuire. ONU a avertizat deja că există „o probabilitate puternică” ca foametea să lovească zonele din nordul Fâşiei Gaza.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

astăzi, 07:38

astăzi, 07:35

astăzi, 07:32

ieri, 07:47

duminică, 08:00

sâmbătă, 14:20

astăzi, 07:21

astăzi, 07:12

ieri, 20:18

Sursa: https://www.mediafax.ro/externe/jafuri-in-gaza-aproape-100-de-camioane-cu-alimente-atacate-de-barbati-mascati-22563114

Ultimă oră

Același autor