2.5 C
București
23 ianuarie, 2025

Iranul amână aplicarea legii stricte privind codul vestimentar pentru femei

Guvernul iranian a decis să nu aplice deocamdată legea care impune un cod vestimentar islamic strict pentru femei, a anunţat vicepreşedintele Mohammad Javad Zarif la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Zarif a explicat că, deşi este ilegal ca femeile să nu îşi acopere părul în Iran, autorităţile au ales să nu exercite presiune asupra lor, potrviti AFP.

Această decizie a fost luată cu acordul mai multor înalţi oficiali, inclusiv preşedintele Masoud Pezeshkian, şeful parlamentului şi şeful sistemului judiciar.

„Legea privind sprijinirea familiei prin promovarea culturii castităţii şi a hijabului”, aprobată în septembrie 2023, prevedea sancţiuni severe pentru femeile care nu poartă hijab şi pedepse cu închisoarea pentru cei acuzaţi de promovarea „nudităţii” sau „indecenţei”.

Proiectul de lege trebuia să intre în vigoare în decembrie, dar preşedintele Pezeshkian şi-a exprimat îngrijorarea faţă de „ambiguităţile” textului.

Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Fatemeh Mohajerani, a confirmat recent că legea a fost amânată din cauza potenţialelor „consecinţe sociale grave” ale unor prevederi.

Decizia vine după protestele masive din Iran de la sfârşitul anului 2022, declanşate de moartea în arest a tinerei kurde Mahsa Amini, arestată pentru încălcarea codului vestimentar. Protestele s-au soldat cu sute de morţi, inclusiv forţe de ordine, şi mii de arestări.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

astăzi, 23:03

astăzi, 23:02

astăzi, 23:00

astăzi, 21:14

astăzi, 16:42

astăzi, 12:06

astăzi, 22:23

astăzi, 21:54

astăzi, 19:51

Sursa: https://www.mediafax.ro/externe/iranul-amana-aplicarea-legii-stricte-privind-codul-vestimentar-pentru-femei-22660003

Ultimă oră

Același autor