31 C
București
14 iulie, 2024

Iran: 10 persoane, condamnate la închisoare în procesul privind doborârea unui avion ucrainean

Familiile victimelor s-au declarat revoltate de decizia instanţei, potrivit BBC.

35 afișări

Avionul a fost lovit de două rachete trase de o unitate de apărare aeriană a Gardienilor Revoluţiei după ce a decolat de la Teheran. Toate cele 176 de persoane aflate la bord au fost ucise.

Comandantul unităţii a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru complicitate la omor prin imprudenţă şi nesupunere la ordine. Alţi nouă membri ai personalului „de diferite grade” au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 1 şi 3 ani. Deciziile nu sunt definitive şi pot fi contestate.

Familiile victimelor au respins verdictele ca fiind „lipsite de sens şi inacceptabile”. Acestea au declarat că justiţia iraniană a judecat ofiţeri de rang inferior şi nu „principalii autori ai acestei crime”. În plus, Asociaţia familiilor victimelor zborului PS752 a anunţat că nu recunoaşte legitimitatea tribunalului din cauza lipsei de imparţialitate şi de independenţă.

„Această instanţă nu i-a urmărit penal pe comandanţii şi principalii autori ai acestei crime, a introdus 10 ofiţeri de rang inferior acuzaţi, a ţinut şedinţele în privat, a batjocorit familiile care au participat la audieri şi, în cele din urmă, a emis o hotărâre falsă pentru a pune capăt acestui spectacol, în conformitate cu scenariul lor prestabilit, fără a efectua nicio anchetă completă şi imparţială”, au precizat membrii asociaţiei.

Ucraina şi alte trei ţări ai căror cetăţeni au fost ucişi, Canada, Marea Britanie şi Suedia, au declarat că rachetele au fost lansate ilegal şi intenţionat asupra avionului şi au anunţat că vor cere explicaţii Iranului.

În primele trei zile de la prăbuşirea zborului PS752, forţele armate iraniene au negat orice responsabilitate şi au sugerat că ar fi fost vorba de o defecţiune tehnică. Dar, pe măsură ce dovezile se adunau, iranienii au declarat că o unitate de apărare aeriană a confundat Boeing-ul 737-800 cu o rachetă americană.

Apărarea aeriană a Iranului era în alertă maximă în acel moment, deoarece ţara tocmai lansase rachete balistice asupra a două baze militare irakiene care găzduiau forţe americane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

astăzi, 19:11

astăzi, 18:54

astăzi, 16:49

astăzi, 16:46

Sursa: https://www.mediafax.ro/externe/iran-10-persoane-condamnate-la-inchisoare-in-procesul-privind-doborarea-unui-avion-ucrainean-21804135

Ultimă oră

Același autor