13.2 C
București
16 mai, 2024

Iohannis: Veteranii de război au luptat pentru împlinirea idealurilor şi intereselor României

„Ziua Veteranilor de Război ne readuce în memorie meritele celor care, cu mult curaj şi patriotism, au luptat pentru apărarea independenţei, a suveranităţii, a integrităţii teritoriale, precum şi pentru împlinirea idealurilor naţionale şi atingerea intereselor României. Veteranii noştri de război au trecut prin vicisitudinile şi ororile războiului. Unii dintre ei au fost răniţi, iar mulţi dintre camarazii lor şi-au sacrificat vieţile pe câmpul de luptă. Sacrificiul lor rămâne permanent în conştiinţa noastră, prin amintirile care încă sunt transmise din generaţie în generaţie şi prin memorialele dedicate eroilor noştri în localităţi din întreaga ţară”, transmite, într-un mesaj, Klaus Iohannis.

Preşedintele arată că sărbătorirea Zilei Veteranilor de Război este „prilejul de a ne reafirma adeziunea la principiile şi la înaltele idealuri naţionale şi umane, pentru că memoria colectivă despre marile încercări din istoria neamului nostru ne dau forţa să consolidăm coeziunea şi identitatea naţională, să fim fermi în combaterea xenofobiei, a rasismului şi a extremismului şi să promovăm deschis valorile democraţiei reprezentative şi pluraliste, precum şi respectul şi toleranţa faţă de diversitatea etnică şi culturală”.

„Le mulţumim veteranilor de război pentru curajul şi dăruirea de a servi ţara cu onoare şi demnitate, atât în timp de război, cât şi în timp de pace! Alături de respect şi recunoştinţă, datorăm veteranilor noştri şi angajamentul de a continua lupta lor pentru protejarea valorilor care ne definesc ca naţiune şi pentru atingerea intereselor strategice ale ţării noastre, ca parte a marii familii europene şi a comunităţii euro-atlantice. Acum, când Europa se confruntă cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei, trebuie să acţionăm mai mult ca oricând pentru ca valorile democratice, statul de drept şi ordinea mondială bazată pe reguli să prevaleze în faţa manifestărilor extremiste, autocratice şi a folosirii forţei în relaţiile internaţionale”, adaugă şeful statului.

El transmite, „în acest context dificil, transmit un gând bun către membrii forţelor noastre armate şi ai tuturor instituţiilor din sistemul naţional de securitate, care îşi îndeplinesc responsabilităţile, ca parte a eforturilor NATO şi UE, de asigurare a securităţii ţării şi de protejare a intereselor noastre strategice”.

„De altfel, participarea activă a militarilor noştri în diferite teatre de operaţii, timp de peste 20 de ani, şi sacrificile făcute au demonstrat adeziunea ţării noastre la valorile marii comunităţi europene şi euroatlantice din care facem parte. Respect etern eroilor noştri veterani”, încheie Iohannis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/iohannis-veteranii-de-razboi-au-luptat-pentru-implinirea-idealurilor-si-intereselor-romaniei-22361151

Ultimă oră

Același autor