19.6 C
București
16 iunie, 2024

Iohannis, în Emiratele Arabe Unite: Partea română a semnat mai multe memorandumuri de colaborare

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut luni, cu prilejul vizitei oficiale, convorbiri cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Alteţa Sa Şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan. Cu această ocazie, cele două ţări au semnat mai multe memorandumuri de colaborare.

145 afișări

Administraţia prezidenţială a anunţat că în timpul vizitei oficiale au fost semnate mai multe documente în domeniile energiei, securităţii cibernetice, educaţiei şi protecţiei civile.

„Ţinând cont de potenţialul semnificativ de cooperare între Ministerul Energiei din România şi Ministerul Energiei şi Infrastructurii din Emiratele Arabe Unite în domeniul energiei din surse regenerabile, al eficienţei energetice, al energiei nucleare, al aprovizionării cu produse petroliere şi gaze naturale, inclusiv hidrogen din surse regenerabile, precum şi al dezvoltării infrastructurii energetice, a fost semnat Memorandumul de Înţelegere în domeniul energiei între Ministerul Energiei din România şi Ministerul Energiei şi Infrastructurii din Emiratele Arabe Unite”, au anunţat reprezentanţii Palatului Cotroceni.

Potrivit acestora, memorandumul în domeniul energiei urmăreşte „intensificarea cooperării bilaterale în vederea consolidării securităţii energetice, în domenii precum: eficienţa energetică şi promovarea surselor de energie cu emisii reduse de carbon, inclusiv sursele regenerabile de energie; aprovizionarea cu produse petroliere şi cu gaze naturale; producerea şi transportul de hidrogen produs din surse regenerabile, dezvoltarea de noi tehnologii energetice cu emisii reduse de gaze cu efect de seră.”

Tot în domeniul energiei, a fost semnat un Acord de asociere de participaţiune între MASDAR (Abu Dhabi Future Energy Company), companie de energie regenerabilă deţinută de guvernele Emiratelor Arabe Unite, şi Hidroelectrica, pentru producţia de energie regenerabilă. Prin acest Acord, părţile vor înfiinţa o societate mixtă în scopul dezvoltării, investiţiei, construcţiei şi exploatării în domeniu în România, cu obiectivul de a accelera implementarea proiectelor de energie regenerabilă, a mai anunţat administraţia prezidenţială.

Totodată, a fost semnat şi un Memorandum de Înţelegere între SN Nuclearelectrica şi Emirates Nuclear Energy Corporation, care vizează „evaluarea parteneriatelor potenţiale în domeniul proiectelor din România, Emiratele Arabe Unite şi posibil în regiunea Europei Centrale şi de Est, inclusiv cele privind reactoarele modulare mici (SMR), participarea la lanţul de furnizori pentru susţinerea operării centralelor nuclearoelectrice, dezvoltarea capabilităţilor în domeniul managementului de proiect, dezvoltarea capabilităţilor de planificare, pregătire şi formare a resursei umane specializate.”

În domeniul securităţii cibernetice a fost semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea între Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică din România şi Consiliul pentru Securitate Cibernetică din Emiratele Arabe Unite. Cele două instituţii îşi propun să coopereze în vederea consolidării eforturilor reciproce pentru detectarea, prevenirea, eliminarea efectelor atacurilor informatice şi îmbunătăţirii cooperării în răspunsul la incidentele privind securitatea cibernetică, a explicat partea română.

De asemenea, a fost semnat un Memorandum de Înţelegere pentru cooperarea în domeniul educaţiei universitare. Cele două ministere de profil vor promova schimbul de informaţii şi bune practici în ceea ce priveşte asigurarea calităţii în educaţie şi recunoaşterea reciprocă a calificărilor şi vor susţine dezvoltarea de parteneriate între instituţiile educaţionale din cele două state, a mai spus Administraţia prezidenţială.

În plus, cele două structuri de protecţie civilă ale României şi Emiratelor Arabe Unite au semnat un Memorandum de înţelegere, reprezentând „un demers solid de intensificare a bunei cooperări existente între cele două state, precum şi pentru crearea unor noi premise pentru îmbunătăţirea sistemelor de răspuns la situaţii de urgenţă.” Documentul de cooperare va oferi părţilor semnatare un cadru legal pentru întărirea cooperării în plan bilateral, inclusiv prin schimburi periodice de informaţii şi experienţe, lecţii învăţate şi bune practici cu privire la managementul situaţiilor de urgenţă, îmbunătăţirea rezilienţei organizaţionale şi societale, respectiv pentru creşterea gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la riscurile existente şi emergente, a precizat Administraţia prezidenţială.

Din delegaţia oficială care l-a însoţit pe preşedintele României au făcut parte ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, directorul general Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, şi directorul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, Dan Cîmpean.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/iohannis-in-emiratele-arabe-unite-partea-romana-a-semnat-mai-multe-memorandumuri-de-colaborare-21712484

Ultimă oră

Același autor