14.1 C
București
17 mai, 2024

Invazia Rusiei în Ucraina, un impuls de extindere pentru UE, spune preşedintele Consiliului European

Războiul Rusiei în Ucraina întăreşte argumentele UE în favoarea unei noi extinderi, afirmă preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Invazia Rusiei în Ucraina în 2022 a dat un nou impuls eforturilor Uniunii Europene de a admite mai multe ţări, a declarat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel, adăugând că speră ca până în 2030 să se realizeze demersurile necesare pentru o nouă extindere a UE.

Charles Michel a vorbit înaintea celei de-a 20-a aniversări, de miercuri, a extinderii UE cu 10 ţări, în mare parte foste comuniste, cum ar fi Polonia şi Ungaria, dar şi cu insulele mediteraneene Malta şi Cipru. Înaintea extinderii din 2004 UE număra 15 membri, relatează Reuters.

„A fost o chemare a istoriei pentru a uni ţările europene”, a declarat Michel în legătură cu extinderea din 2004, potrivit Reuters. „Douăzeci de ani mai târziu, ne confruntăm cu o provocare similară, deoarece există acest haos geopolitic, inclusiv din cauza acestui război al Rusiei împotriva Ucrainei. Iar înfruntarea acestui haos este strategia geopolitică pentru a ne reunifica din nou”, a adăugat Michel.

Printre candidaţii actuali la aderarea la UE, care numără astăzi 450 de milioane de locuitori, se numără ţări din Balcani, precum şi Ucraina, Georgia şi Moldova. Ucraina este de departe cel mai mare potenţial membru, cu aproximativ 40 de milioane de locuitori şi un sector agricol important.

„Din cauza războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei, există un nou impuls, o revigorare a strategiei de extindere a UE”, a declarat Michel.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

ieri, 23:15

Sursa: https://www.mediafax.ro/externe/invazia-rusiei-in-ucraina-un-impuls-de-extindere-pentru-ue-spune-presedintele-consiliului-european-22361678

Ultimă oră

Același autor