Odată cu escaladarea noului război din Orientul Mijlociu și cu frământările din zona noastră privind tot felul de „umbrele nucleare”, gâlcevile politicienilor locali pe aceste teme devin ridicole. Asaltată de avalanșa de știri și comentarii, opinia publică și observatorii vieții politice de la noi pierd din vedere un aspect care poate defini evoluția noastră în acest an atât de imprevizibil. Și anume, bugetul țării pentru 2026.
În timp ce noi ne uităm cu teamă spre hărțile de pe Internet, urmărind operațiunile din Ucraina și Iran, la București se dă o luptă mult mai prozaică, dar la fel de dură. Suntem deja în martie, bugetul a trecut deja și de prelungiri, ajungând la loviturile de departajare, iar partenerii de coaliție se comportă de parcă ar împărți ultimele cutii de pizza la o petrecere unde nimeni n-a pus bani dar toți o vor pe aia cu mai mult salam.
Avem pe de o parte PSD, care insistă pentru un „pachet de solidaritate” de 3,4 miliarde de lei destinat pensionarilor și familiilor vulnerabile. De cealaltă parte, premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care agită tabelele neputinței: „n-avem decât 1,7 miliarde, altfel trece deficitul de 6% și ne taie banii ăia de la Bruxelles”. Disputa dintre socialiști și liberali încearcă să împacetrei lucruri incompatibile : un deficit mai mic, cheltuieli sociale mari și continuarea investițiilor.
Avem în acest moment un guvern pentru două Românii, pentru unii – mumă, pentru ceilalți – ciumă. Disputa din interiorul coaliției reflectă exact această tensiune. Social-democrații insistă pentru programe de sprijin suplimentare destinate categoriilor vulnerabile, în timp ce liberalii cer o disciplină fiscală mai strictă și avertizează că bugetul nu mai poate susține noi angajamente fără riscuri serioase. În fond, fiecare tabără vorbește despre o realitate care există.
Din nefericire, ceea ce vedem s-a transformat până la urmă într-o bătălie politică și nicidecum într-o strategie economică. În spatele unei presupusedispute clasice între austeritate și redistribuire, bătălia pe buget a devenit un instrument electoral pentru PSD și un instrument de disciplină fiscală pentru liberali. Iar statul și cetățenii săi? Teren pentru negocieri între politicieni și câmp tactic pentru serviciile care îi împing de la spate.
În timp ce președintele Nicușor Dan ne asigură de la Varșovia că suntem acoperiți de umbrela NATO și că nu e cazul să ne agităm prea tare cu oferta nucleară a lui Macron, acasă se decide dacă mai rămân bani pentru asfalt sau doar pentru rachete. Apărarea primește un supliment de șase miliarde de lei, în timp ce Dezvoltarea pierde vreo șapte miliarde. Educația și Sănătatea trebuie să se mulțumească cu ce rămâne iar despre cultură nici nu mai poate fi vorba. Practic, pregătim o armată modernă care să apere o populație pe jumătate bolnavă și analfabetă funcțional, drumuri județene pline de gropi și o hartă ciuruită de șantiere neterminate.
Și mai e o problemă pe care vortexul extern o acoperă convenabil: PNRR. Avem aproape zece miliarde de euro care stau să expire în august dacă nu ne mișcăm cu reformele alea dureroase. E ca și cum ai avea un voucher uriaș la mall dar te cerți cu nevasta în parcare până se închide magazinul.
În timp ce liderii lumii redesenează hărți, noi ne poticnim în cifrele de pe o ciornă a Ministerului Finanțelor. Dacă zilele astea nu vedem un proiect de buget asumat în Parlament, intrăm în primăvară cu buzunarele goale și cu ochelari de cal geopolitici. Lumina de la capătul tunelului nu mai este speranța unei economii stabile ci farul unui tanc cumpărat din banii care trebuiau să meargă spre școli sau autostrăzi.
Până la urmă, umbrela nucleară e utilă, dar parcă tot mai mare nevoie avem de o umbrelă de ploaie care să nu fie găurită de deficit.