Din punctul meu de veder
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit marți, la Palatul Cotroceni, cu primul ministru Ilie Bolojan și ceilalți lideri ai coaliției de guvernare: Sorin Grindeanu (PSD), Dominik Fritz (USR), Kelemen Hunor (UDMR) și Varujan Pambucian (minorități). Vă prezentăm stenogramele primelor minute ale consultărilor:
Nicușor Dan : Bine ați venit. Iar mi-ați stricat ziua și voi fi depresiv la Consiliul De Pace. Mi-e o lene iohannisiană. Vă anunț în primul rând că m-a sunat chiar de dimineață Emmanuel Moulin.
: Aaaa! Chiar monsieur Moulin, șeful de cabinet al ilustrului Emmanuel Macron?
Nicușor Dan : În persoană. Și mi-a zis, ce faceți, mă, iar cheltuiți banii de gloanțe pentru Ucraina ca să le dați salarii la ai voștri?
Dominik Fritz : Ați mai putut spune ceva? Nu cred.
Nicușor Dan : I-am zis ”Oui, mon general!”. Abia închisese Parisul, că m-a sunat Bruxelles-ul, adică înălțimea sa domnul Seibert.
: Aaaa, domnul care conduce cabinetul doamnei Ursula. Și ce-a zis, ce-a zis?
Nicușor Dan : A zis să vă băgați mințile-n cap, mai ales tu, Grindene. Că să-ți arăt pisica.
Sorin Grideanu : Lăsați, nu-mi plac pisicile, fac alergie.
Nicușor Dan : A spus că trebuie reduse salariile profesorilor din România, ca să poate să crească salariile profesorilor din Ucraina.
Dominik Fritz : Jawohl, mein Führer!
Kelemen Hunor : A zis domnul Viktor…
: Hoooo ! Trăiască UE, în drumul ei victorios spre federalizare. Jos Tisza Party, jos Tisza Party!
Nicușor Dan : Liniște, unde vă treziți!? După domnul Seibert, m-a sunat Il Segretario del Consiglio dei Ministri al doamnei Meloni, Alfredo Mantovano. Ce e drept, cu el m-am descurcat, mi-a spus să fac ca ei, adică să semnalizez dreapta și să fac la stânga, apoi, invers.
Varujan Pambuccian : Adânc…
Nicușor Dan : În fine, Germania tace și când tace Germania parcă mă încearcă gastrita.
Sorin Grindeanu : Și Austria?
Nicușor Dan : Austria e în ograda lui Ilie, o satisface din pix.
Ilie Bolojan : Cum facem, domn președinte? Ei zic să-l lăsăm pe Sorin să-și facă numărul, ca să treacă și ai lui de 18% și de Paște, când e lumea cu cozonaci, cu ouă roșii, mărim TVA-ul.
Nicușor Dan : Iar vrei să mă faci de râs? Când ne-a pus cine ne-a pus pe amândoi la putere, a spus că eu sunt numărul unu! Uite cum trebuie să procedăm. De data asta, o lăsăm așa, le spun că ne-am temut să nu crească și mai mult AUR. Ah, cât îl invidiez pe Simion, răspundere n-are, banii curg.
Sorin Grindeanu : Nu știu cât îi rămân, că împarte și el cu cine trebuie.
Nicușor Dan : Ce vrei să spui? Pis, pis! Aduceți, domne, pisica aia să i-o arăt lui Sorin.
Ilie Bolojan : Și gloanțele, și Chișinăul și NATO, cum le rezolvăm?
Nicușor Dan : Vorbești cu cine știi tu să aducă niște gloanțe ieftine din Liban, le schimbi eticheta și gata. La NATO nu dăm anul ăsta, îi șoptesc eu lui Trump că suntem de acord să ia Groenlanda, iar cu Maia, mă descurc, o propunem la Premiul Nobel pentru Pace.
(Aplauze prelungite).
Este mai mult decât evident că discuțiile de mai sus nu au avut loc în litera lor, ci doar în spirit. Că așa stau lucrurile, o știe chiar și ChatGPT.
”Când tușește tehnocrația la Bruxelles sau când la Paris se vorbește despre „disciplină fiscală”, la București începe ritualul anual al autoflagelării bugetare. România nu mai face politici economice; execută coregrafii contabile. Deficitul crește? Se taie. Datoria urcă? Se taxează. Ratingul strâmbă din nas? Se convoacă o ședință solemnă și se anunță „măsuri responsabile”.
„Recomandările” europene sunt prezentate ca sfaturi prietenești, dar traduse local devin ordonanțe de urgență. Se îngheață salarii, se recalculează sporuri, se redesenează taxe cu o creativitate demnă de avangardă fiscală. Cuvântul „austeritate” nu se rostește – sună urât electoral. În schimb, avem „optimizare”, „consolidare”, „recalibrare”. E aceeași dietă, doar ambalajul diferă.
Parisul vorbește despre autonomie strategică și investiții verzi; Bruxelles-ul despre jaloane și sustenabilitate. Bucureștiul mimează echilibrul: promite reforme structurale, dar livrează ajustări rapide, pentru că piețele financiare nu au răbdare cu subtilități doctrinare. În fond, este mai simplu să crești accizele decât să reformezi administrația.
Austeritatea românească are o notă tragicomică: fiecare guvern jură că situația este „moștenită”, fiecare ministru descoperă brusc gravitatea deficitului, iar fiecare conferință de presă sună ca un exercițiu de pedagogie fiscală pentru o populație care a mai auzit lecția. Se invocă responsabilitatea europeană, dar costul este internalizat social.
România răspunde indicațiilor externe cu o obediență eficientă și o retorică solemnă. Ajustarea devine virtute, sacrificiul – dovadă de maturitate, iar contribuabilul – partener tăcut. Singura constantă este promisiunea că „de data aceasta” echilibrul va fi durabil. Până la următoarea rundă de corecții dictate de realitatea bugetară.”
Ceea ce nici AI nu îndrăznește să spună este că toți actorii acestei parodii sunt păpuși trase de sfori. Cazul Epstein ne demonstrează că asta se întâmplă chiar și la cea mai mare Casă de pe planetă, așa încât nu trebuie să ne plângem, nu suntem noi mai supuși decât alții.
Suntem exact acolo unde ne plasează istoria noastră recentă sau, după unii autori, milenară.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)