26.4 C
București
6 mai, 2024

Instructor de yoga din Bucureşti acuzat de infracţiuni sexuale – Cinci persoane reţinute în dosar / Sechestru asupra a 10 imobile aparţinând membrilor grupării

astăzi, 14:42

Cinci persoane au fost reţinute, în dosarul care vizează infracţiuni sexuale şi în care este implicat un instructor de yoga din Bucureşti. Anchetatorii au dispus sechestru asupra a 10 imobile aparţinând membrilor grupării.

”La data de 25.04.2024. procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea a 5 inculpaţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane (autorat şi complicitate)”, a transmis, vineri, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că unul dintre cei implicaţi este cercetat şio pentru viol.

”În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate medii de stocare a datelor informatice, telefoane mobile, laptopuri, înscrisuri, sume de bani în lei şi valută, precum şi alte mijloace de probă. A fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a 10 imobile aparţinând membrilor grupării infracţionale organizate”, a mai transmis sursa citată.

Vineri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a 4 dintre inculpaţi şi a arestului la domiciliu faţă de un alt inculpat.

Un instructor de yoga este acuzat că a recrutat opt victime, pe care le-a exploatat sexual, obţinând astfel 1,4 milioane de euro, iar joi au avut loc 13 percheziţii în Bucureşti, într-un dosar deschis pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Din grupul infracţional, care activa de 12 ani, făceau parte alte patru persoane.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/instructor-de-yoga-din-bucuresti-acuzat-de-infractiuni-sexuale-cinci-persoane-retinute-in-dosar-sechestru-asupra-a-10-imobile-apartinand-membrilor-gruparii-1922404226002024041421572549

Ultimă oră

Același autor