28 C
București
23 iunie, 2024

Inspectorii ANSVSA, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, controale la unităţi de depozitare a produselor de origine animală: S-au dat 64 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 240.000 de lei

astăzi, 16:56

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), au desfăşurat joi o nouă acţiune de control la nivelul municipiului Bucureşti în unităţi de depozitare a produselor de origine animală autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pieţe agro-alimentare, târguri, unităţi de tip hipermarket/supermarket, unităţi de comercializare a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, precum şi în unităţi de alimentaţie publică. În urma acţiunii, s-au dat 64 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 240.000 de lei şi s-a dispus confiscarea unei cantităţi de peste 350 de kg de carne şi produse din carne.

”Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), au desfăşurat joi o nouă acţiune de control la nivelul municipiului Bucureşti în unităţi de depozitare a produselor de origine animală autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pieţe agro-alimentare, târguri, unităţi de tip hipermarket/supermarket, unităţi de comercializare a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, precum şi în unităţi de alimentaţie publică”, a transmis ANSVSA.

Pentru neconformităţile constatate, au fost aplicate 64 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 240.000 de lei.

În urma acestor verificări, inspectorii sanitari veterinari au dispus confiscarea unei cantităţi de peste 350 de kg de carne şi produse din carne.

În plus, au fost oprite în trafic şi verificate 113 mijloace de transport, fiind emisă o sancţiune contravenţională în valoare de 1.500 de lei. Au fost confiscate şi 80 de kg de peşte şi produse de pescuit (50 de kg de peşte şi 30 de kg de icre).

Toate produsele confiscate au fost dirijate către unităţi de neutralizare autorizate.

ANSVSA precizeazp că deficienţele identificate şi sancţionate sunt: depozitarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare; produse cu termen de valabilitate depăşit; comercializarea produselor alimentare, fără respectarea condiţiilor de igienă sau în spaţii neînregistrate sanitar veterinar, manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; lipsa documentelor, care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor; transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar veterinar; transportul de animale neidentificate, cu mijloace auto neautorizate sanitar veterinar şi fără documentele necesare.

”Alături de inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, la acţiunile de control au participat poliţişti din cadrul secţiilor de poliţie şi Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi poliţişti din cadrul Poliţiei Locale”, precizează Autoritatea.

ANSVSA reaminteşte cetăţenilor să sesizeze orice nereguli constatate în domeniul siguranţei alimentelor la numărul de telefon 0800-826-787, apelabil gratuit din orice reţea de telefonie.

Sursa: https://www.news.ro/social/inspectorii-ansvsa-impreuna-reprezentanti-inspectoratului-general-politiei-romane-controale-unitati-depozitare-produselor-origine-animala-s-au-dat-64-sanctiuni-contraventionale-valoare-240-000-lei-1922405613002023041621095177

Ultimă oră

Același autor