16.5 C
București
28 octombrie, 2024

Hotărârea consilierilor cu privire la Referendumul lui Nicușor DAN a fost contestat în instanță/Luni se așteaptă decizia judecătorilor

Publicat: 28/10/2024, 15:22

Referendumul lui Nicușor Dan, organizat în aceeași zi cu primul tur al alegerilor prezidențiale se află acum pe rolul Tribunalului București, în urma contestației depusă de o anume Olaru Paraschiva împotriva deciziei Consiliului General al Primăriei Capitalei.

Acțiunea a fost depusă vinerea trecută și cere suspendarea deciziei executării hotărârii luate de consilierii generali ai Capitalei. Luni ar urma ca instanța să emită și o decizie, în acest sens.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a inițiat un referendum prin care dorește ca toate lucrările de construcție să fie autorizate de PMB, să fie schimbată maniera de împărțire a bugetului între PMB și primăriile de sector, iar cea de-a treia cerință este legată de campania anti-drog din școli, propusă de PSD.

Proiectul a trecut de votul consilierilor, iar referendumul ar fi urmat să aibă loc în aceeași zi cu primul tur al prezidențialelor. Numai că, hotărârea a fost

de Olaru Paraschiva și s-a cerut suspendarea executării deciziei.

În cursul zilei de luni, instanța ar trebui să se pronunțe pe marginea acestui dosar.

CITEȘTE ȘI:

A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România.

Loading …

Urmărește Gândul.ro pe

Antena 3

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri externe –

28 Oct, 16:55

Știri politice –

28 Oct, 16:51

Ultima oră

Video –

28 Oct, 16:31

28 Oct, 16:27

28 Oct, 16:20

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/hotararea-consilierilor-cu-privire-la-referendumul-lui-nicusor-dan-a-fost-contestat-in-instanta-luni-se-asteapta-decizia-judecatorilor-20339766

Ultimă oră

Același autor