Sursa foto: Lucian Alecu
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că a semnat protocolul de predare a Spitalului Clinic Căi Ferate nr.2 (CF2) din București către Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila. Ceremonia a avut loc marți.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sorin Grindeanu.
„Am semnat astăzi protocolul de predare a Spitalului Clinic Căi Ferate nr.2 (CF2) din București către Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila”, a scris Grindeanu pe Facebook.
El a explicat de ce s-a făcut transferul.
„Consider că această instituție de profil poate administra mult mai eficient această unitate spitalicească. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu are ca specific acest tip de activitate în domeniul medical, ceea ce în timp a dus la subfinanțarea Spitalului CF2. Spitalul Clinic Căi Ferate nr.2 este unul cu profil clinic și are în portofoliu toată gama de specializări medicale. Prin urmare, este firesc să fie administrat de instituții care au experiență în acest domeniu. Sunt convins că acest transfer semnat astăzi va propulsa CF2 în topul spitalelor bucureștene”, a transmis Grindeanu.
Din partea Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila protocolul a fost semnat de rectorul Viorel Jinga.
„Acesta sper să fie un prim pas pentru transferul altor spitale care sunt în patrimoniul MTI și un exemplu de bune practici pentru creșterea performanțelor acestor unități medicale”, a precizat Grindeanu.