Concret, în Argeș, școala a fost pusă pe butuci! Creșterea normei didactice cu două ore, de la 18 ore pe săptămână la 20 de ore, a adus la catedră profesori care predau materii pentru care nu sunt calificați. În unele unități de învățământ din comunele argeșene, elevii studiază informatica cu profesorul de istorie sau de geografie.
De asemenea, profesorul de religie predă educație tehnologică, materie care în alte școli este predată de profesorul de limba franceză. Bolojan a vrut să facă economie și a făcut chiar în curricula școlară. Tot în Argeș, ca și în alte județe din țară, clasele de simultan s-au înmulțit chiar și la gimnaziu. Două clase de elevi din ani diferiți învață cu un profesor în același timp sau chiar cu doi profesori… Să vă mai spunem că sunt școli în Argeș în care chiar și înainte de reforma lui Bolojan, elevii nu au avut un profesor calificat de informatică?
Am discutat aceste subiecte cu Emanuel Soare, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universitații Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Cum se văd aceste realități din perspectiva unui profesionist care pregătește cadre didactice și care cunoaște foarte bine ceea ce se întâmplă în preuniversitar, puteți citi în interviul de mai jos.
# De la finele lui decembrie 2025 nu avem ministru la Ministerul Educației. De ce credeți că niciun profesionist competent nu își asumă această funcție?
Emanuel Soare: Partidele nu caută, cu adevărat, profesioniști în educație care să își asume conducerea ministerului în vremuri de criză, cum sunt cele pe care le parcurgem acum. Sunt căutate, mai degrabă, printre deputații sau senatorii proprii, persoane care ar putea îndeplini niște criterii minime de pregătire. Pregătire în sensul să existe studii universitare, doctorat, și care, eventual, să nu fie contestate în spațiul public. Problema partidului care ar trebui să desemneze ministrul la educație este, probabil, că nu are pe cine să nominalizeze. Aici e o problemă mai generală a societății românești. Specialiștii nu prea intră în politică sau, atunci când intră, nu sunt ascultați. Teoretic, partidele au propria loc concepție despre cum trebuie să funcționeze un domeniu, concepție care nu este, uneori deloc, în acord cu ceea ce spun specialiștii. Profesioniștii din educație care nu sunt membri de partid nu sunt interesați de această funcție deoarece știu că nu vor fi ascultați și că nu vor primi bugetul necesar pentru creșterea calității în educație.
# Deputatul Natalia Intotero a anunțat că, în acest an, bugetul ministerului Educației va fi mai mic față de 2025. Ce previziuni aveți dacă acest scenariu ar fi adevărat?
– Bugetul pentru educație a fost în scădere permanentă în România. Doar banii din fondurile structurale europene sau din PNRR au contribuit la creșterea bugetului. Pot observa că primele tăieri s-au făcut din educație, și acestea se pare că vor continua. Problema reală este de unde se vor tăia bani și, eventual, unde vor veni mai mulți bani. Dacă se vor tăia bani de la salariile profesorilor, decontarea transportului, prima de carieră didactică sau de la masa caldă pentru elevi, transport, programele remediale sau de tip ”a doua șansă”, atunci nu va fi bine deloc pentru educație. Dacă problema este lipsa profesorilor din anumite domenii sau localități, atunci nu ai voie să diminuezi salariile, ci trebuie să faci ceva pentru a atrage profesori bine pregătiți.
# Credeți că descentralizarea curriculară și reorganizarea inspectoratelor școlare sunt soluții reale pentru educația din România?
– Nu cred că acestea sunt lucrurile cele mai importante care trebuie făcute acum. Curriculumul trebuie să fie același pentru toți în proporție de cel puțin 50% și să garanteze formarea competențelor-cheie europene la un nivel minimal pentru toți elevii din sistem. După ce se asigură această condiție, se poate descentraliza până la nivel de unitate școlară pentru o mai bună adaptare la nevoile elevilor și ale comunității. Soluția reală pentru a crește calitatea educației este creșterea investițiilor în formarea profesorilor și un mai bun control al programelor de formare inițială și continuă. Pe de altă parte, da, inspectoratele școlare trebuie reorganizate, chiar conform legilor în vigoare ale educației. Ar trebui eliminate funcțiile de control și crescute funcțiile de îndrumare metodologică a profesorilor pe toate nivelele de carieră didactică. Debutanții au nevoie de mentorat în primii ani, apoi au nevoie de îndrumare și formare continuă permanent. Inspectoratele ar trebui să preia aceste funcții împreună cu Casele Corpului Didactic și cu universitățile.
# Cum s-ar putea corecta diferențele uriașe dintre elevii care învață în mediul urban comparativ cu cei din rural? Întrebarea vine punctual, pe Argeș, care din septembrie 2025 și-a înmulțit clasele simultane în mediul rural.
– Prin creșterea masivă a investițiilor în programe de formare dedicate profesorilor din mediul rural și printr-o prioritizare de urgență a acțiunilor ministerului în acest sens. Profesorii trebuie stimulați să predea în mediul rural prin pachete salariale motivante, prin programe de formare dedicate care să îi ajute să înțeleagă specificul lucrului cu elevi puțini în clasă, cu elevii din învățământul simultan, cu elevii care nu frecventează suficient sau abandonează școala, cu elevii fără sprijin financiar și educațional din partea familiei sau a comunității rurale. Programul ”o masă caldă” și ”transport pentru toți” trebuie implementate în toate școlile din mediul rural. Sigur, toate aceste programe necesită bani mulți, bani pe care se pare că ministerul nu îi are, iar guvernul vorbește despre tăieri, nicidecum despre creșterea bugetului.
# Criza dascălilor este și ea un factor care afectează calitatea actului educațional. De exemplu, în Argeș, în mediul ruralmai ales, elevii nu au profesor de informatică sau de științe, unde mai punem că profesorii au ajuns să predea discipline pentru care nu sunt pregătiți, pentru a-și completa norma didactică.
– Criza dascălilor este legată, pe de o parte, de salariile și condițiile de lucru total neatrăgătoare din mediul rural și, pe de altă parte, de lipsa unei strategii a ministerului educației de a convinge tinerii din aceste domenii să devină profesori. Lipsa profesorilor se va acutiza, iar numărul elevilor care nu vor beneficia de titulari bine pregătiți sau chiar de personal calificat, va crește în continuare. Un absolvent din aceste domenii la care învățământul este deficitar nu prea are motive să renunțe la o carieră bine plătită pentru a deveni profesor în mediul rural.
# Mai sunt profesorii dispuși să renunțe la nevoile lor de bază în sistem, sub imperiul austerității sau credeți că greva generală este iminentă într-un sistem care a obosit să fie jucat pe degete de oameni politici fără vocație?
– Profesorii au cerut de mai multe ori condiții mai bune pentru activitatea lor, mai ales la ultima mare grevă de acum câțiva ani. Deoarece cerințele lor nu au fost îndeplinite, este foarte posibil ca o altă grevă să aibă loc și cu efecte mult mai mari asupra desfășurării activității didactice. Creșterea numărului de ore din norma didactică cu discipline care nu au mai fost predate a contribuit la creșterea nemulțumirilor profesorilor, la fel ca și reducerea altor drepturi salariale. Depinde, însă, de presiunea pe care politicul o va pune asupra profesorilor. Dacă se dorește grevă, atunci grevă va fi. Nu cred, personal, că greva este o soluție, ci cred, mai degrabă, că politicienii ar trebui să fie mai deschiși către cunoașterea problemelor reale ale școlii, către ascultarea sfaturilor specialiștilor în educație și către susținerea profesioniștilor în structurile de reprezentare a profesorilor, fie ele sindicate, conduceri ale școlilor, inspectoratelor și, de ce nu, ale ministerului educației.