-0.8 C
București
19 februarie, 2026

Ghinion pentru sătmărenii care au mers cu trenul spre București! De câte ore stau în Ploiești

Circulația feroviară pe magistrala–a fost grav afectată de viscol în dimineața zilei de 18 februarie, iar printre trenurile blocate se numără și IR 1642 care leagăde Capitală.

Potrivit informațiilor CFR, trenul IR 1642 Satu Mare – București a staționat încă de la ora 6:00 în stația Ploiești Vest, după ce căderile de copaci peste rețeaua de contact au întrerupt alimentarea cu energie pe ambele fire de circulație dintre Crivina, Brazi și Ploiești.

Problemele au început în cursul nopții, când un copac a căzut peste linia de contact pe firul I București – Ploiești, iar ulterior un alt arbore a afectat ambele fire între Crivina și Brazi, provocând lipsă totală de tensiune. Pentru intervenție au fost trimise drezine pantograf din Ploiești și Chitila, iar tensiunea a fost scoasă suplimentar pe mai multe tronsoane pentru siguranța echipelor.

Din cauza blocajului de pe cea mai circulată magistrală feroviară din țară, trenurile de lung parcurs dinspre Moldova și Transilvania spre București au înregistrat întârzieri de până la 250 de minute. Situația a afectat direct și pasagerii din nord-vestul țării care călătoreau cu trenul de Satu Mare.

CFR Infrastructură a anunțat că intervențiile au continuat pe parcursul dimineții, cu echipe operative și utilaje de deszăpezire, pentru reluarea circulației în condiții de siguranță pe relația București – Ploiești, cea mai afectată de viscol din rețeaua feroviară națională.

Foto: ilustrativ

Sursa: https://dincolodesport.eu/ghinion-pentru-satmarenii-care-au-mers-cu-trenul-spre-bucuresti-de-cate-ore-stau-in-ploiesti/

Ultimă oră

Același autor