-0.8 C
București
19 februarie, 2026

Gala Premiilor UZPR: „Excelența în jurnalism”, la scenă deschisă

• Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) a găzduit, luni seara, unul dintre cele mai așteptate și relevante evenimente ale mass-media: Gala Premiilor „Excelența în jurnalism”, care a onorat cu distincții unii dintre cei mai redutabili profesioniști ai presei din România.• Cine sunt profesioniștii media distinși cu Premiile UZPR.

În prezența unui public care a umplut până la refuz Teatrul „Ion Creangă ” din București, au fost decernate distincții pentru toate segmentele mass-media, într-o atmosferă de strălucire și bucurie care va rămâne mult timp în memoria afectivă a celor prezenți, transmit reprezentanțiiUZPR.

Alături de prestigioșii jurnaliști nominalizați și de laureații Premiilor UZPR s-au aflat, pentru a-i aplauda călduros, jurnaliști din toate generațiile, reprezentanți ai mediului academic, ai vieții sociale, politice și culturale, precum și patroni de presă – cu toții dornici să-i celebreze pe colegii de breaslă care s-au remarcat prin activitatea lor în această profesie de o importanță deosebită pentru întreaga societate.

Jurnaliștii premiați au fost prezentați de colegi cu renume în domeniu, care au punctat felul în care fiecare dintre cei care au primit Premiul „Excelența în jurnalism” s-a distins pe frontul informării, indiferent de platforma de comunicare. La rândul lor, profesioniștii media distinși cu Premiile UZPR s-au declarat mândri și onorați de acest trofeu care încununează o muncă neîntreruptă pentru public, dublată de vocație, de o energie nesecată, de altruism și dedicare.

Gala Premiilor UZPR a demonstrat, o dată în plus, că „Excelența în jurnalism” se manifestă pe deplin, indiferent de vremuri, și că rămâne un pilon al oricărei societăți cu valori autentice, subliniază UZPR.

Premiile UZPR „Excelența în jurnalism” 2026

PRESA SCRISĂ Revista AteneuCARTE DE PRESĂ Mircea Pospai și Rodica Pospai PăvălanRADIO Radio France InternationalTELEVIZIUNE Alina Grigore – TVR InfoAdriana Stoian – EuronewsPRESA ONLINE Hot News – Proiect PULSTINERI JURNALISTI Victor VremeFOTOREPORTAJ Lucian TudoseCORESPONDENT DE RĂZBOI Cristian Lupașcu – AgerpresMANAGEMENT DE PRESĂ Florin Brușten, SRRFILIALA ANULUI Filiala Iași – Grigore RadoslavescuOPERA OMNIA Mario H. BalintPREMII SPECIALE Doina Dabija – Literatura și artaCentrul de presă BasilicaAndreea Esca – Pro TV

Foto: UZPR / Constantin Duma

Back To Top

Sursa: https://actualitateaprahoveana.ro/actual/71143-gala-premiilor-uzpr-excelenta-in-jurnalism-la-scena-deschisa

Ultimă oră

Același autor