„Curățenia” în instituții, pe modelul Elon Musk, ar bloca statul.
Declarațiile premierului Marcel Ciolacu despre „curățenia” pe care o va face în instituțiile statului, luând exemplul lui Elon Musk, prin tăierea a 1.800 de posturi de funcționari publici şi funcţii contractuale din subordinea guvernului, i-a scandalizat pe sindicaliști, pentru că o astfel de măsură ar putea avea efecte similare cu cea a Guvernului Boc, devastatoare pentru buna funcționare a statului, pe termen lung. Sindicatul din Institutul Național de Statistică București – SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie – FNSA, îi cere premierului Marcel Ciolacu să nu recurgă la diminuarea numărului de posturi procentual – în mod egal pentru toate instituțiile -, ci să aibă în vedere o analiză corectă a activității fiecărei instituții, înainte de a „face curățenie” prin tăierea posturilor vacante. O altă măsură care s-ar putea transforma în lege este cea de testare anuală a funcționarilor publici. Și aceasta este contestată de sindicate.
A face „curățenie” în instituții, pentru a economisi bani sau a scăpa de funcționarii care reușesc să treacă niște teste anuale nu este atât de simplu cum cred politicienii care fac declarații populiste sau inițiază proiecte de lege. Două dintre propunerile venite din partea politicienilor, în ultimele săptămâni, referitor la diminuarea cheltuielilor cu salariile unor funcționari inutili sunt „demolate” de sindicate care arată de ce nu s-ar putea aplica.
Sindicaliștii Institutului Național de Statistică îi cer premierului Ciolacu să facă o evaluare reală a situației fiecărei instituții, înainte de a începe „curățenia” pe care a anunțat-o, pentru că unele au prea mulți angajați care „plimbă hârtii” pe holuri, dar altele sunt aproape blocate de lipsa specialiștilor de care este nevoie de mai mulți ani.
Dan Iliescu, președintele SINSB, a declarat, pentru Jurnalul, că sindicatul așteaptă o analiză din partea Secretariatului General al Guvernului, în ceea ce privește situația angajărilor în Institutul Național de Statistică, unde deficitul de personal este între 10% și 50%, în funcție de județ. Acesta spune că se lucrează „la nivel de avarie” de aproape 4 ani, din cauza „ordonanțelor trenuleț” care au blocat angajările.
„Toate strategiile şi politicile decizionale sunt elaborate şi fundamentate pe baza analizelor datelor statistice, iar măsurarea rezultatelor implementării acestora la nivel macroeconomic nu se poate face fără să se utilizeze ansamblul de indicatori produşi de statistica oficială. În competența Institutului Naţional de Statistică intră, printre altele, calculul indicilor preţurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel naţional și a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, PIB, VNB, indicatori de o importanță deosebită la nivel național și internațional. Statisticienii reprezintă un pilon fundamental al guvernării eficiente, oferind date precise și analize esențiale pentru luarea deciziilor strategice în economie, educație, sănătate, infrastructură și multe alte domenii de interes național”, îi transmit angajații INS premierului.
Specialiștii pleacă la salarii mai mari
Cea mai gravă problemă este în județe, pentru că în unele s-a pus problema comasării INS cu alte instituții, după modificarea legislativă de anul trecut, nefiind mai mult de 20 de angajați. Liderul sindicatului mai spune că declarațiile politice ar trebui să țină cont de importanța instituțiilor și de numărul de posturi de care este nevoie realmente în fiecare dintre acestea. De exemplu, INS este o instituție fundamentală pentru Guvernul României, unde se fac statisticile anuale esențiale. O tăiere „din pix” a posturilor vacante va crea probleme statului român.
Liderul sindical mai spune că de 4 ani se cer angajări pe acele posturi vacante, pentru că INS are nevoie de specialiști, mai ales acum, când România se pregătește să adere la OECD, dar aceste posturi au fost permanent blocate. Prin eliminarea lor va fi creată o problemă a instituției și a analizelor pe baza cărora se iau decizii la nivel de Guvern.
O altă problemă a INS este păstrarea decalajului între salarizarea angajaților din structura centrală și a celor din județe. Salariile mai mici din teritoriu au făcut acest domeniu neatractiv pentru tinerii absolvenți care s-ar fi putut angaja pe posturile vacante, dar care au preferat să se ducă spre locuri de muncă mai bine plătite, iar formarea specialiștilor în domeniul statisticii se face la locul de muncă.
S-ar ajunge la „epurări” prin fraudă
O altă măsură care ar duce la diminuarea numărului de bugetari este testarea anuală a funcționarilor publici, pe care toate sindicatele o resping în mod categoric. Este vorba despre un proiect de lege care ar impune testarea și notarea de la 1 la 5 a fiecărui funcționar, în fiecare an, astfel încât cei care nu ar reuși să treacă testul să fie eliminați, doar că sindicatele funcționarilor publici le amintesc reprezentanților Guvernului că se supun deja unei evaluări pe criterii de performanță, că funcționarul este inamovibil, iar o astfel de lege ar fi abuzivă, reducând activitatea angajaților statului la memorarea unor texte de lege din care ar urma să dea testul anual, în loc să se concentreze asupra activității din cadrul instituției.
Sindicaliștii spun că printr-o astfel de testare ar putea fi eliminați exact specialiștii care își fac bine treaba, urmând să rămână cei care memorează mai bine legea sau care ar putea fi ajutați să copieze la testele anuale. Mulți funcționari se plâng de faptul că examenele pentru posturile cel mai bine plătite sunt „cu dedicație”, iar situația s-ar putea generaliza, prin testele anuale pe care le-ar mai trece doar cei care vor avea sprijin din interiorul instituțiilor.
„Înţelegem însă şi suntem ferm convinşi că face parte din categoria demersurilor menite să elimine salariaţii incomozi, cei care nu au nicio legătură cu lumea politică, profesioniștii care deranjează. Deoarece aceste evaluări scrise vor fi ,,adaptate” de la caz la caz, în funcţie de cât de fidel este angajatul şefului numit politic. Unele subiecte vor fi extrem de complexe, altele abordabile”, transmite Federația națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), membră Cartel Alfa.
Principiul stabilității funcției publice
Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii, membră a Blocului Național Sindical (BNS), reclamă, la rândul ei, abuzul pe care l-ar constitui o astfel de lege. „În fapt, introducerea în procesul de evaluare a performanțelor individuale ale funcționarului public a probei de verificare în scris a cunoștințelor teoretice nu va contribui la crearea unui corp de profesioniști în administrația publică și nici la modernizarea funcției publice. Măsurile propuse sunt abuzive, pot duce la încălcarea principiului stabilității funcției publice, nu sunt adecvate cerințelor actuale din administrația publică și creează discriminări față de celelalte categorii de personal bugetar. Prin modificările propuse se va pune presiune pe funcționarul public care, cu ocazia evaluării, va trebui să memoreze textul legii și să îl reproducă în mod corespunzător, fără a avea importanță modul de interpretare și aplicare a legii”, transmite federația.
Sursa: https://jurnalul.ro/special-jurnalul/institutii-curatenie-functionari-publici-elon-musk-990844.html