-0.6 C
București
23 decembrie, 2024

Fântâna Trevi din Roma a fost restaurată. Obiectivul turistic a fost prezentat duminică

Fântână Trevi a fost dezvelită duminică după ce a fost restaurată.

Timp de două luni celebra fântână a fost curăţată ca parte a pregătirilor Romei pentru Anul Sfânt romano-catolic 2025.

Autorităţile vor să schimbe modul în care obiectivul este vizitat de turişti.

Lucrarea, pentru care oraşul Roma a stabilit un buget de 327.000 de euro, a inclus îndepărtarea murdăriei, oxidului de fier şi calcarului de pe monumentul din secolul al XVIII-lea. În timpul lucrărilor, turiştii au putut să admire obiectivul de pe un pod temporar.

Autorităţiile vor să schimbe modul în care va fi permis accesul turiştilor la popularul obiectiv, potrivit Reuters. Pentru a evita reapariţia aglomeraţiei, vizitatorii vor sta la o coadă de cel mult 400 de persoane. Turiştii nu vor avea o limită de timp pentru vizită, dar nu li se va permite să stea pe marginea fântânii.

De asemenea, oraşul Roma ar putea lua în considerare introducerea unui bilet pentru vizitarea monumentului.

Vaticanul se aşteaptă ca până la 32 de milioane de turişti să ajungă anul viitor în capitala Italiei pentru a participa la ceremonii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 22:12

astăzi, 21:52

astăzi, 21:21

astăzi, 21:16

astăzi, 20:55

Sursa: https://www.mediafax.ro/life-inedit/fantana-trevi-din-roma-a-fost-restaurata-obiectivul-turistic-a-fost-prezentat-duminica-22620338

Ultimă oră

Același autor