31 C
București
14 iulie, 2024

Expert: Dezastrul din acordarea autorizaţiilor de construcţie înfrânează dezvoltarea firmelor

Unul dintre reprezentanţii mediului de afaceri susţine că „dezastrul din acordarea autorizaţiilor de construcţie în Bucureşti înfrânează dezvoltarea firmelor”, potrivit Ziarului Financiar.

Adrian Mihai, CEO şi unul dintre acţionarii FAN Courier, liderul pieţei de curierat, spune că pe agenda primarului Capitalei ar trebui să fie ca temă şi rezolvarea modului în care autorizaţiile de construcţie se acordă.

„O temă foarte importantă pentru noi este legată de autorizaţiile de construcţie, unde în Bucureşti este dezastru. Îmi doresc foarte mult să se mişte lucrurile în direcţia aceasta. De când depui cererea şi până obţii autorizaţia, dacă o faci în trei ani, este un lucru îmbucurător, ceea ce nu e bine. Acest lucru ne frânează dezvoltarea, multe companii au banii, au terenul, au tot ce el trebuie şi nu pot să o facă pentru că autorizaţiile se mişcă foarte greu”, crede antreprenorul.

ZF a întrebat oameni de afaceri şi manageri din toate colţurile ţării şi a strâns câteva idei care pot sta mai departe la o mai bună organizare, dar şi dezvoltare economică a localităţilor din România şi implicit a mediului de business, care angajează oameni şi plătesc taxe şi impozite locale. De la dezvoltarea de drumuri mai bune, până la a fi o „voce” în faţa aparatului central, antreprenorii şi executivii au aşteptări tot mai mari de la administraţiile locale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 22:59

astăzi, 22:45

ieri, 18:05

ieri, 15:56

ieri, 22:03

astăzi, 21:48

astăzi, 20:46

Sursa: https://www.mediafax.ro/economic/expert-dezastrul-din-acordarea-autorizatiilor-de-constructie-infraneaza-dezvoltarea-firmelor-22407900

Ultimă oră

Același autor