6.6 C
București
14 martie, 2026

Două super spectacole pentru copii, în martie, la Casa Tineretului din Câmpina

În luna martie le puteți oferi copiilor un altfel de mărțișor. Îi puteți duce la un spectacol la care, cu siguranță, se vor distra. Iar zâmbetele lor vor fi adevărate mărțișoare pentru părinți și bunici.

Pe 4 martie, de la ora 18.00, Atelierul Actorului ne oferă “Sofia nu citește” – un spectacol despre puterea poveștilor și curajul de a descoperi lumea prin imaginație. O aventură scenică plină de emoție, potrivită pentru copii și părinți deopotrivă. Este povestea unui copil căuia, evident, nu-i place să citească, dar care se schimbă atunci când descoperă… poveștile. Accesul la spectacol este gratuit.

Sâmbătă, 7 martie, de la ora 11.00, tot pe scena Casei Tineretului va avea locspectacolul “Albinuța Maya” , susținut de trupa de teatru Qfeel din București. Albinuța Maya este o eroină curioasă și plină de viață, care își dorește să descopere lumea dincolo de regulile stupului. Este un spectacol cald și interactiv, unde copiii se implică natural în poveste, comunică cu personajele, cântă, dansează și trăiesc emoția teatrului live într-un mod firesc. Muzica interpretată live la pian creează o atmosferă specială, care susține povestea și amplifică emoțiile – o experiență plăcută atât pentru copii, cât și pentru părinți. Biletele pentru spectacol pot fi achiziționate online de pe. Un bilet costă între 30 și 50 lei. Pentru copiii cu vârsta până în 2 ani care sunt ținuți în brațele unui adult, nu se plătește bilet.

Sursa: https://campinatv.ro/News/Article/5b825257-20ec-413a-7a42-ed0423878369_doua-super-spectacole-pentru-copii-in-martie-la-casa-tineretului-din-campina

Ultimă oră

Același autor