Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie discută joi cererile de eliberare depuse de Laura Vicol şi soţul ei Vladimir Ciorbă, arestaţi preventiv în dosarul Nordis.
Alături de ei, alţi şase inculpaţi cer şi ei să fie puşi în libertate.
Laura Vicol şi soţul acesteia, Vladimir Ciorbă
Procurorii DIICOT susţin că cei doi soţi au scos ilegal zeci de milioane de euro din firmele grupului Nordis, bani pe care i-au folosit pentru o viaţă de lux. Aceştia au cheltuit 1,5 milioane de euro pe călătorii cu avioane private şi elicoptere spre destinaţii exclusiviste precum Nisa, Mykonos, Madrid sau Paris.
De asemenea, şi-au cumpărat maşini scumpe – Ferrari, Bentley şi Rolls Royce – în valoare de aproape 5 milioane de euro.
Ancheta vizează în total 40 de persoane şi 32 de companii. Investigatorii spun că grupul era organizat în trei nivele şi a folosit un sistem complex prin care au strâns peste 195 de milioane de euro de la clienţi pentru proiecte imobiliare, bani pe care apoi i-au deturnat în loc să-i folosească pentru construcţii.
În dosar sunt cercetaţi şi doi notari cunoscuţi: Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, şi Andreea Cosma, fost parlamentar.
Judecătorii care au decis arestarea au arătat că Laura Vicol aflase dinainte de percheziţii şi a încercat să ascundă telefonul pe care îl folosea de obicei, prezentându-se la anchetă cu un alt telefon.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 09:25
astăzi, 09:19
astăzi, 09:12
astăzi, 09:07
astăzi, 08:37
astăzi, 08:18
astăzi, 07:46
astăzi, 07:42
astăzi, 07:39