18.4 C
București
27 iulie, 2024

Document ONU privind clima: oamenii de ştiinţă au publicat un „ghid de supravieţuire”

Ultimul document realizat de specialiştii ONU privind evoluţia climei reprezintă un „ghid de supravieţuire” pentru a evita dezastrul climatic, susţine şeful ONU, Antonio Guterres.

Potrivit documentului, energia curată şi tehnologia pot fi exploatate pentru a evita dezastrul climatic iminent. În cadrul unei întâlniri organizate în Elveţia, oamenii de ştiinţă din domeniul climei au avertizat că un obiectiv cheie privind temperatura globală va fi probabil ratat. Ca urmare, documentul semnat de participanţi prezintă modul în care reducerea rapidă a consumului de combustibili fosili poate evita cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice.

Ca răspuns la aceste concluzii, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că toate ţările ar trebui să îşi devanseze planurile de reducere la zero cu un deceniu. Aceste obiective ar trebui să reducă rapid emisiile de gaze cu efect de seră care încălzesc atmosfera planetei.

„Există o fereastră de oportunitate care se închide rapid pentru a asigura un viitor locuibil şi durabil pentru toţi”, se arată în documentul citat de BBC.

Guvernele au convenit anterior să acţioneze pentru a evita ca majorarea temperaturii globale să depăşească 1,5 grade Celsius. Dar lumea s-a încălzit deja cu 1,1 C, iar acum experţii spun că este posibil să depăşească 1,5 C după anul 2030.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/document-onu-privind-clima-oamenii-de-stiinta-au-publicat-un-ghid-de-supravietuire-21712768

Ultimă oră

Același autor