5 C
București
24 noiembrie, 2024

Deși susține că nu a refuzat legiștii, CMMB a oferit doar 104 opinii în 3 ani; în 2023 s-au făcut 8.175 expertize medico-legale în București

23:36, 25 august 2024

Săptămâna trecută, dezvăluiam în articolul

că în luna februarie 2023 am aflat că pentru expertizele medico-legale, Colegiul Medicilor București, condus de Cătălina Poiană refuză să ofere opinii de specialitate. Am adresat atunci întrebări Colegiului Medicilor București și INML, am și revenit după câteva luni, dar șefii celor două instituții au încălcat Legea 544/2001 privind dreptul la informare și au refuzat să răspundă.

În luna august 2024, pe baza unei expertize medico-legale care a răvășit medicii din toată țara, raport întocmit fără o astfel de opinie de specialitate, două doctorițe au fost arestate preventiv pentru că INML nu a mai solicitat o opinie de specialitate după ce CMMB a refuzat să furnizeze de mai multe ori astfel de opinii.

După câteva zile de la publicarea articolului nostru, Colegiul Medicilor din București ne-a transmis „Precizări CMMB referitor la articol online Ziarul Curentul” pe care le puteți citi integral la finalul acestui articol.

Colegiul Medicilor București precizează că NU a refuzat niciodată solicitările INML și a trimis în trei ani 104 opinii, că doar în situații excepționale, Colegiul Medicilor nu a putut transmite astfel de opinii, „cazuri din alte județe, sau când mai mulți colegi medici au refuzat să ofere astfel de opinii medicale invocând absența unui cadru legal care să legifereze obligația de a face acest lucru sau un corp de experți nominalizat, care să fi agreat să exprime o astfel de opinie când este solicitată (adresele la care se face referire).” Totodată CMMB spune că „datorită acestor situații am solicitat INML realizarea unui cadru legal clar pentru facilitarea acestor opinii medicale în vederea întocmirii expertizelor medico-legale.”

INML nu poate legifera

În conformitate cu Constituția României: „Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.”

Așadar dacă doamna Poiană nu și-a putut convinge colegii din UMF-istan care sunt și parlamentari să legifereze actul normativ despre care crede CMMB că e absolut necesar, putea, dacă ar interesa-o de soarta medicilor care pot ajunge în situații delicate, să mobilizeze doctorii să strângă fiecare câteva semnături și să inițieze cadrul legal, pentru că din cotizațiile acestor medici încasează domnia sa câte 2.000 de EURO lunar de la Colegiu, bani care se adună la cei 7.700 de EURO încasați lunar de la UMF și Parhon, suprapunând programele de lucru.

CMMB dă vina pe medici

În realitate, Colegiul Medicilor București a transmis în scris INML cu nenumărate ocazii, că returnează dosarele fără opinii de specialitate deoarece deși „a întreprins toate demersurile” pentru „obținerea acestor opinii”, medicii refuză să le întocmească. Nu știm ce medici au refuzat să întocmească opinii de specialitate dar este evident din reacțiile explozive la adresa medicilor legiști după publicarea expertizei din cazul Pantelimon, că marea majoritate a medicilor nu au fost vreodată solicitați să emită o astfel de opinie.

Ba chiar concluzionează CMMB în ianuarie 2023 într-unul din refuzuri că „Opiniile medicale de specialitate în dosarele INML sunt exclusiv de competența profesioniștilor din cadrul INML.” (vezi foto)

Așa că, INML s-a oprit din a mai solicita opinii de specialitate de la Colegiul Medicilor București, așa cum s-a întâmplat și în cazul doctorițelor de la Pantelimon.

Cum spunea CMMB în precizări? Că „NU a refuzat niciodată solicitările cu privire la întocmirea unor opinii medicale de specialitate venite din partea INML București” și a emis 104 opinii, în condițiile în care doar în 2023 au fost întocmite la INML București 8175 expertize legale așa cum scrie la pagina 14 din RAPORTUL PRIVIND ACTIVITATEA REŢELEI DE MEDICINĂ LEGALĂ ÎN ANUL 2023 consultat de ziarul CURENTUL.

Și cum anume „cadrul legal care să prevadă o metodologie specifică” nu există, dar pentru 104 dosare s-au putut emite opinii de specialitate?

Cine sunt fericiții din cele 104 dosare pentru care s-au putut emite opinii de specialitate nu vom ști vreodată, putem însă bănui că sunt persoane bine conectate la UMF-istan. Ceea ce știm este că medicii fără pile, cei suprasolicitați și asaltați zilnic de pacienții veșnic nemulțumiți, sunt lăsați singuri în fața legii deși pe site-ul CMMB scrie că instituția „apără demnitatea și promovează drepturile și interesele membrilor” și că CMMB „este reprezentant al corpului profesional din București în relațiile cu autoritățile și instituțiile guvernamentale și non-guvernamentale, interne și internaționale.”

Republicăm întrebările trimise în februarie 2023 către Colegiul Medicilor rămase în continuare fără răspuns și vă prezentăm precizările CMMB care nu răspund acestora ți în care nu ni se explică de ce timp de un an și jumătate nu au catadicsit să ne răspundă la întrebări deși aveam număr de intrare, am revenit după mai multe luni la solicitare și legea îi obliga, vătămarea dreptului la informare prin încălcarea Legii 544/2001 reprezentând chiar infracțiunea de abuz în serviciu.

Vineri după-masă, doamna Poiană mi-a trimis precizările și prin WhatsApp scriindu-mi că îi pare rău că nu mi s-a răspuns la întrebări atunci când le-am trimis. În realitate nu mi s-a răspuns nici atunci, nici acum pentru că întrebările mele vizează sistemul de pile și relații din CMMB iar simplii medici contează doar când cotizează sau îi votează.

Întrebări trimse în februarie 2023 către CMMB

1. Care este justificarea legală a faptului că unii dintre membrii din Colegiul Medicilor București oferă opinii de specialitate doar pentru Avizele Comisiei Superioare și ale Comisiei de Avizare din INML București iar pentru efectuarea expertizelor medico-legale nu doresc să dea asemenea opinii (vezi adresa CMMB nr.5084/17.05.2022) deși pentru toate categoriile de acte medico-legale există aceleși prevederi legislative respectiv art.20 alin.2 și art.34 alin.1 din OG 1/2000, art.2 alin.2 din Regulamentul de aplicare al OG 1/2000 și art.27 alin.3 din Normele Procedurale ale OG 1/2000?

2. Există vreo legătură sau o corelare între faptul că în continuare Colegiul Medicilor refuză să ofere opinii de specialitate pentru actele medico-legale (blocându-le astfel) iar în același timp susține conferințe pentru ca expertizele de malpraxis să fie efectuate de experți ai Colegiului Medicilor?

3. La câte cazuri s-au abținut ori s-au recuzat membri ai Comisiei de Disciplină sau ai Comisiei de Jurisdicție sau ai Comisiei de Etică pentru că erau prieteni, rude sau colegi ori se aflau în relații de subordonare ierarhică cu medicii reclamați?

„Precizări CMMB referitor la articol online Ziarul Curentul

Având în vedere informațiile apărute în Ziarul Curentul din data de 19 august 2024 înțelegem să facem următoarele clarificări și precizări:

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) NU a refuzat niciodată solicitările cu privire la întocmirea unor opinii medicale de specialitate venite din partea INML București, ba dimpotrivă a transmis opinii medicale realizate exclusiv prin sprijinul și bunăvoința unor medici specialiști, membri ai CMMB, pentru lămurirea cazurilor transmise (neexistând cadrul legal care să prevadă o metodologie specifică).

Colegiul Medicilor din Municipiul București a colaborat în acest sens cu INML, fiind transmise numeroase opinii medicale necesare în expertizele medico-legale, expertize care pot fi făcute doar de către INML ( 104 opinii medicale în decurs de trei ani ).

Au existat și situații excepționale în care Colegiul Medicilor din Municipiul București nu a putut transmite opinii de specialitate pentru anumite dosare, cazuri din alte județe, sau când mai mulți colegi medici au refuzat să ofere astfel de opinii medicale invocând absența unui cadru legal care să legifereze obligația de a face acest lucru sau un corp de experți nominalizat, care să fi agreat să exprime o astfel de opinie când este solicitată (adresele la care se face referire).

Tocmai datorită acestor situații am solicitat INML realizarea unui cadru legal clar pentru facilitarea acestor opinii medicale în vederea întocmirii expertizelor medico-legale.

în cazul prezentat public în care este implicat Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon nu a fost solicitat ă de către INML nicio opinie medicală de specialitate de la Colegiul Medicilor din Municipiul București (n.r. exact asta am scris și noi în articol, adică CMB precizează ceea ce noi deja precizasem).

Sprijinim inițiativa oricărei instituții prin care se reglementează cadrul legal pentru efectuarea unor opinii de specialitate, respectiv crearea unui corp de experți independenți.

La momentul actual există o listă națională reglementată prin ordin al Ministrului Sănătății, cu experți medicali pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică, listă în care sunt incluși și membri ai Colegiului Medicilor din Municipiul București pentru fiecare specialitate medicală.

Vă mulțumim pentru posibilitatea de a prezenta această situație!

Biroul Consiliului Municipal al CMMB format din

Prof. Dr. Cătălina Poiană

Prof. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu

Prof. Dr. Lucian Negreanu

Prof. Dr. Horia Bumbea

Dr. Adriana Mihalaș

Sursa: https://www.curentul.info/dezvaluiri/desi-sustine-ca-nu-a-refuzat-legistii-cmmb-a-oferit-doar-104-opinii-in-3-ani-in-2023-s-au-facut-8-175-expertize-medico-legale-in-bucuresti/

Ultimă oră

Același autor