Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și inspectoratelor de poliție județene Brăila și Constanța pun astăzi în executare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, cinci mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Brăila și Constanța, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
Perchezițiile sunt efectuate la domiciliul unei persoane fizice (cadru militar activ) și la sediile a două societăți comerciale, pentru identificarea de probe necesare completării materialului probator, dar și a unor bunuri mobile/imobile deținute de către persoanele cercetate în vederea dispunerii de măsuri asigurătorii.
Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit faptul că, în perioada 2021-2024, cadrul militar activ, împreună cu mai multe cunoștințe din anturajul său, a determinat mai multe persoane, prin inducere în eroare, să investească pe o platformă on-line creată în acest scop, respectiv, să achiziționeze criptomonede, însă, prin diverse metode de manipulare și influențare psihologică, banii tranzacționați de către persoanele vătămate au fost transferați și au ajuns în realitate în conturile bancare deținute de către militar.
Prejudiciul constatat până în prezent este de aproximativ 1.600.000 de lei.