Două inculpate au fost trimise în judecată pentru delapidare și complicitate la delapidare. Una dintre acestea, contabil-șef al Teatrului Lucia Sturdza-Bulandra, și-ar fi însușit aproape 4 milioane de lei prin efectuarea unor plăți fictive către colaboratori.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorii au dispus trimiterea în judecată a două inculpate, cercetate sub măsura controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de
cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și respectiv complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
În rechizitoriu, procurorii au reținut că, în perioada februarie 2018 – august 2019, una dintre inculpate, în calitate de contabil-șef în cadrul Teatrului Municipal „Lucia Sturdza-Bulandra”, și-a însușit 3.914.570 lei din casieria instituției, prin efectuarea a 160 plăți numerar către 33 colaboratori persoane fizice, beneficiari ai veniturilor din drepturi de autor, fără ca aceștia din urmă să fi primit în realitate sumele de bani ori au primit sume de bani considerabil mai mici decât cele menționate în statele de plată.
„Sumele de bani nereale presupus plătite către diverși colaboratori erau justificate prin întocmirea unor state de plată falsificate de către contabilă șefă a teatrului și erau semnate de către aceasta și de către directorul teatrului, din acea perioadă”, arată procurorii.
Totodată, în sarcina celeilalte inculpate s-a reținut că a contribuit la recrutarea unor persoane fizice care au figurat ca fiind plătite în calitate de colaboratori ce beneficiază de venituri din drepturi de autor și a efectuat plăți în numele instituției cu sume de bani provenite din casieria instituției.
În cauză, au fost dispuse măsurii asigurătorii asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare aparținând inculpatelor până la concurența sumei de 3.914.570 lei. Măsura sechestrului asigurător a fost instituită efectiv asupra a trei apartamente, un autovehicul și asupra mai multor bijuterii aparținând inculpatelor, evaluate la aproximativ 3.500.000 lei.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/justitie/parchet-teatru-lucia-sturdza-bulandra-delapidare-992693.html