Administrația Prezidențială a transmis un mesaj în numele lui Nicușor Dan cu prilejul celei de-a 77-a aniversări a Alianței Nord Atlantice, astăzi fiind ziua în care s-a semnat Tratatul de la Washington, actul fondator al NATO. Președintele spune că drumul României către NATO a fost clădit pe dorința profundă de a face parte dintr-un spațiu al democrației, al libertății și statului de drept.
„Sărbătorim astăzi Ziua NATO în România și marcăm totodată și aniversarea a 77 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, la 4 aprilie 1949. Actualul context internațional ne reamintește, poate mai clar ca oricând, cât de prețioasă și fragilă este pacea și cât de importantă rămâne apartenența la NATO. Pentru România, această zi nu reprezintă doar o aniversare formală, ci reafirmarea unui destin asumat: acela de stat membru dedicat, care contribuie activ la securitatea euro-atlantică. Drumul României către NATO a fost clădit pe dorința profundă de a face parte dintr-un spațiu al democrației, al libertății și statului de drept. Sunt valorile care stau la baza modului în care ne construim apărarea. În centrul acestei arhitecturi se află Articolul 5 al Tratatului de la Washington – certitudinea că siguranța României este garantată de întreaga forță a Alianței”, afirmă Nicușor Dan, potrivit paginii de facebook a Administrației Prezidențiale.
În mesajul său, Nicușor Dan a amintit de militarii români căzuți la datorie în misiunile NATO, dar și a celor care participă în teatrele de operațiuni, spunând că le este ”profund recunoscător”.
„Gândurile mele se îndreaptă astăzi și către militarii noștri căzuți la datorie. Le datorăm un profund respect soldaților români care au servit sau servesc sub drapelul Alianței în teatrele de operații din Balcani, Afganistan, Irak sau în alte misiuni ale NATO. Profesionalismul, curajul și spiritul lor de sacrificiu au fost, timp de peste două decenii, cea mai bună carte de vizită a țării noastre. Le sunt recunoscător pentru devotament și le mulțumesc familiilor lor pentru susținerea neclintită care face posibil acest serviciu. La mulți ani, NATO! La mulți ani României în cadrul Alianței Nord-Atlantice!”, a mai transmis Nicușor Dan.
Conform Legii nr. 390/2004, Ziua NATO este marcată în România în prima duminică a lunii aprilie. România a depus instrumentul de ratificare al Tratatului de la Washington la Departamentul de Stat al SUA la 29 martie 2004, fiind urmată de ceremonia arborării drapelului românesc la Cartierul General al NATO, în cadrul reuniunii ministeriale din 2 aprilie 2004.