„Curierul fantomă” din Vâlcea a golit conturile a zeci de victime
Un bărbat din județul Vâlcea a ajuns în arest preventiv după ce ar fi pus la cale una dintre cele mai agresive scheme de fraudă online din ultimele luni, provocând un prejudiciu de aproape 170.000 de lei. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București, acesta este cercetat pentru nu mai puțin de 133 de infracțiuni informatice și financiare.
Anchetatorii susțin că, în perioada 24 decembrie 2025 – 15 februarie 2026, individul a obținut date bancare de la zeci de persoane printr-o metodă simplă, dar eficientă: SMS-uri false. Mesajele, care păreau trimise de firme de curierat, îi îndemnau pe destinatari să își actualizeze adresa de livrare și să introducă datele cardului.
Cei care au căzut în capcană au realizat prea târziu că au fost înșelați, după ce s-au trezit cu banii retrași din conturi fără consimțământ.
„Inculpatul a utilizat fără drept datele cardurilor bancare asociate unor conturi deschise pe numele persoanelor vătămate și a efectuat operațiuni financiare frauduloase în valoare totală de 168.498,23 lei”, au transmis procurorii.
Marți, instanța a decis arestarea preventivă a suspectului pentru 133 de acte materiale, dintre care cinci au rămas în faza de tentativă. Ancheta este în desfășurare, iar procurorii încearcă să stabilească întreaga dimensiune a activității infracționale.
Sursa: https://ziaruldevalcea.ro/2026/03/curierul-fantoma-din-valcea-a-golit-conturile-a-zeci-de-victime/