5 C
București
24 noiembrie, 2024

Cristian Păun, profesor de economie la ASE: Miroase de la o poştă a recesiune! Cum se face că, din Tigrul Europei de acum doi ani am ajuns o pisică pricăjită şi jalnică care umblă cu coada între picioare?

astăzi, 16:09

Cristian Păun, profesor de economie la ASE Bucureşti, afirmă, citând date ale Institutului Naţional de Statistică, că, după o creştere modestă a Produsului Intern Brut (PIB) în al doilea trimestru al anului, în trimestrul trei se constată o stagnare. „Miroase de la o poştă a recesiune”, constată profesorul, susţinând că direcţia este „complet aiurea”.

Cristian Păun prezintă, joi, într-o postare pe Facebook, date venite de la INS privind evoluţia PIB faţă de trimestrul anterior, serie ajustată sezonier. Conform datelor prezentate de profesor, în primul trimestru a fost o scădere cu 0,4%, care a coincis cu estimările iniţiale. În trimestrul al doilea s a înregistrat o creştere cu doar 0,1% (faţă de 0,3% creştere, cât era la precedenta estimare a INS), iar cele mai recente date de la INS indică o stagnare a PIB.

20 noiembrie – Eveniment News.ro –

28 noiembrie –

„Pe total, am scăzut faţă de Q3 din 2023 cu 0,2%. Asta miroase de la o poştă a recesiune! Cum se face că, din Tigrul Europei de acum 2 ani am ajuns o pisică pricăjită şi jalnică care umblă cu coada între picioare? Nu ştiu cine consiliază astăzi Guvernul României dar sper că şi acelor consilieri le este clar că direcţia este complet aiurea”, notează Cristian Păun.

Profesorul subliniază că, într-un astfel de context, „cea mai proastă idee ar fi să umbli la taxe la început de an. La orice taxă!”.

Sursa: https://www.news.ro/economic/cristian-paun-profesor-economie-ase-miroase-posta-recesiune-face-tigrul-europei-acum-doi-ani-ajuns-pisica-pricajita-jalnica-umbla-coada-intre-picioare-1922400914002024111621836311

Ultimă oră

Același autor