18.5 C
București
27 mai, 2024

Control coordonat la Vama Albiţa realizat de România şi Republica Moldova

Pe sensul de ieşire din Rep. Moldova, în Punctul de Trecere a Frontierei Leuşeni, trecerea se va face fără control, de sâmbătă, iar oprirea pentru verificări se va face pe sensul de intrare în România, în Vama Albiţa-rutier în funcţie de tipul maşinii/priorităţii la control.

Autorităţile de frontieră din România şi Republica Moldova implementează în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa rutier, pe sensul de intrare in România, controlul coordonat, începând de sâmbătă, 15 martie.

Potrivit Poliţiei de Frontieră Române, activitatea se derulează în urma intrării în vigoare a Decretului privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Albiţa (România) – Leuşeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România.

Regulamentul conţine principiile şi regulile cooperării pentru efectuarea, pe teritoriul României, a controlului coordonat al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor care trec frontiera de stat prin Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa (România) — Leuşeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România.

Şeful Poliţiei de Frontieră Române, chestor de poliţie Victor-Ştefan Ivaşcu, şi omologul său din Republica Moldova, comisarul şef Rosian Vasiloiu, au făcut, joi, ultimele verificări în punctul de trecere pentru a se asigura că sunt îndeplinite toate condiţiile, atât din punct de vedere operativ, cât şi logistic pentru atingerea scopului principal al proiectului: simplificarea, fluidizarea şi coordonarea controlului traficului la frontieră.

„Controlul coordonat se realizează atât de către poliţia de frontieră, cât şi de către autorităţile vamale ale celor două ţari, presupune controlul la trecerea frontierei efectuat separat de către personalul de control al statului de ieşire (Republica Moldova), urmat consecutiv de personalul statului de intrare (România), efectuat pe teritoriul unui singur stat. Diferenţa faţă de modalitatea anterioară de realizare a controlului constă în faptul că pe sensul de ieşire din Republica Moldova, în Punctul de Trecere a Frontierei Leuşeni, trecerea se va face fără control, iar oprirea pentru verificări se va face pe sensul de intrare în România, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-rutier, în funcţie de tipul autovehiculului/priorităţii la control”, transmite, joi, Poliţia de Frontieră din România.

Pentru traficul internaţional de autoturisme microbuze şi autocare sunt destinate 5 artere de control, iar pentru mijloacele de transport marfă sunt alocate alte 5 benzi.

Din punct de vedere operaţional, implementarea controlului coordonat va contribui la procesarea cât mai rapidă a fluxurilor de persoane şi mijloace de transport.

Autorităţile de frontieră din cele două state cooperează permanent pentru consolidarea sistemului de supraveghere a frontierei de stat, iar prin acţiunile de patrulare desfăşurate în comun se asigură schimbul operativ de informaţii în domeniul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere.

Lungimea frontierei dintre România şi Republica Moldova este de aproximativ 681 km, fiind operaţionalizate şase puncte de trecere a frontierei de stat rutiere deschise traficului internaţional.

În primul trimestru al acestui an, punctele de trecere de la graniţa cu Republica Moldova au fost tranzitate de peste 2 milioane de persoane, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire. Dintre acestea, 755.000 de persoane au trecut prin PTF Albiţa. Totodată, au trecut frontiera româno-moldoveană peste 660.000 de mijloace de transport, dintre care aproape 130.000 au fost camioane, pe ambele sensuri de deplasare. Având în vedere faptul că frontiera cu Republica Moldova este frontieră externă a Uniunii Europene la controlul de frontieră participă, pe lângă Poliţia de Frontieră, şi alte autorităţi responsabile cu efectuarea de verificări cu privire la traficul de mărfuri dintre cele două state.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 18:28

astăzi, 17:52

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/control-coordonat-la-vama-albita-realizat-de-romania-si-republica-moldova-21795733

Ultimă oră

Același autor