Parlamentul a votat bugetul, după zile de zgomot, pretinse negocieri și amenințări de operetă cu ruperea coaliției. Oficial, am a bifat un exercițiu de stabilitate, majoritatea a rezistat, documentul a trecut, statul își poate continua funcționarea. Neoficial, votul a venit exact în momentul în care realitatea geopolitică a schimbat brutal regulile jocului. Bugetul s-a închis în Parlament dar validitatea va fi dată abia de testul pieței. Din acest punct de vedere, perspectivele nu sunt prea încurajatoare.
Pretinsele dezbateri au fost în realitate o succesiune de insulte cu pretenții de argument. Mult zgomot pentru un rezultat previzibil. Bugetul a trecut, iar circul s-a închis fără să lase în urmă vreo idee nouă. În România, dezbaterea politică a ajuns un ritual fără consecințe, o furtună într-un pahar cu apă, în care nimeni nu riscă nimic pentru că oricum nu se decide nimic esențial acolo. În situația în care am ajuns, total dependenți de asistența UE, marja de decizie locală tinde spre zero, astfel încât actorii politici își permit luxul de a se înjura spectaculos. Nu costă nimic și nu produce nimic.
Rezultatul nu este un proiect de dezvoltare ci o operațiune de avarie. Bugetul adoptat nu construiește vreun viitor, nici măcar apropiat, ci administrează lipsa. Obligațiile sunt multe iar echilibrele sunt fragile și imprevizibile. De aici și tensiunea disproporționată din jurul lui. Partidele nu se bat pentru viziuni diferite, ci pentru modul în care se împarte o resursă insuficientă. Și, mai mult decât atât, pentru imagine.
Numai că, în timp ce la București se stabilea cumva acest echilibru precar, din afara lui a început deja corecția. Conflictul din Golful Persic nu este o știre externă pentru România, ci o presiune internă care se propagă rapid prin energie. Petrolul urcă, gazul se scumpește, iar unda de șoc ajunge inevitabil la pompă, în facturi și în costurile de producție. Pentru noi, cei de aici, războiul nu vine cu tancurile ci cu prețurile.
De aici apar și disputele previzibile despre priorități, prea mulți bani la securitate, prea puțini la social, prea multă austeritate, prea puțină protecție. Sunt discuții legitime, dar ele ocolesc esențialul și anume că într-un buget de avarie alocările nu sunt expresia unei viziuni ci rezultatul unor constrângeri. Nu alegi liber între generozitate socială și cheltuieli de securitate, ci încerci să nu ratezi simultan ambele fronturi, mai ales în actualul context continental.
Primele care resimt aceste șocuri sunt industriile energointensive. Nu prin colapsuri instantanee, ci prin intrarea într-un regim de avarie: opriri temporare, reducerea capacității, amânarea producției. În România, crizele externe nu închid granițele ci secții de producție sau fabrici întregi. Iar efectele se propagă în lanț și în unitățile dependente iar mai apoi în prețuri. Și din prețuri în tensiune socială.
Aici începe adevărata problemă politică. Guvernul nu administrează doar un buget, ci traducerea socială a unei crize energetice. Fiecare creștere de preț la carburanți, fiecare factură mai mare, fiecare cost suplimentar din economie se transformă, mai devreme sau mai târziu, în presiune publică. Iar această presiune nu se distribuie egal, ci se acumulează la ușa celor care dețin puterea politică.
În acest context, bugetul abia votat riscă să devină rapid insuficient și va necesita ajustări. Nu pentru că ar fi fost greșit construit în detaliu, ci pentru că mediul în care trebuie să funcționeze se schimbă mai repede decât tabelele din ministere. De aici și paradoxul momentului, România a bifat un exercițiu de stabilitate politică exact într-un context de instabilitate economică galopantă.
Problema nu este că bugetul a fost greu de votat. Problema este că nu va putea fi respectat, indiferent în ce formă ar fi ieșit. Prevăd, cât de curând, ajustări și rectificări succesive, chiar mai dureroase decât cele de care ne plângem acum. Și, de aceea, cred că adevăratele negocieri vor începe abia după votul din Parlament. Nu între partide, politicieni și grupuri de interese, ci între guvern și realitatea internă și internațională.
Sursa: https://www.monitorulbt.ro/local/2026/03/23/contabilitatea-neputintei-virgil-cosma-jurnalist/