7.8 C
București
15 noiembrie, 2024

Comisar şef de poliţie, trimis în judecată după ce ar fi divulgat informaţii dintr-un dosar

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a dispus trimiterea în judecată a comisarului şef de poliţie Andrica Marius-Coriolan, aflat în arest la domiciliu.

Acesta este acuzat de permiterea accesului la informaţii clasificate, transfer neautorizat de date informatice şi instigare la mărturie mincinoasă.

Comisar şef de poliţie trimis în judecată după ce ar fi divulgat informaţii dintr-un dosar

Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada aprilie-iunie 2024, inculpatul, care activa în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, ar fi transmis unui martor dintr-un dosar penal înregistrări audio rezultate în urma supravegherii tehnice a fostului partener de afaceri al acestuia. Mai exact, comisarul şef i-ar fi furnizat martorului un hard disk cu înregistrări telefonice obţinute în cadrul cercetărilor, încălcând astfel normele privind confidenţialitatea informaţiilor.

De asemenea, anchetatorii susţin că în februarie 2024, inculpatul ar fi convins o persoană să facă o declaraţie falsă, potrivit căreia omul de afaceri supravegheat era membru al unui grup infracţional organizat. Declaraţia falsă ar fi fost utilizată pentru obţinerea unui mandat de supraveghere tehnică, în urma căruia au fost realizate înregistrările ce au ajuns ulterior în posesia martorului.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti, iar procurorii au solicitat menţinerea măsurii de arest la domiciliu. Acuzaţiile care i se aduc comisarului şef includ fapte grave ce subliniază riscurile legate de utilizarea abuzivă a tehnicilor de supraveghere şi scurgerea informaţiilor din dosare penale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 15:15

astăzi, 14:55

astăzi, 14:49

astăzi, 14:29

astăzi, 13:12

astăzi, 12:15

astăzi, 12:04

astăzi, 14:27

astăzi, 07:22

astăzi, 07:15

astăzi, 07:14

Sursa: https://www.mediafax.ro/justitie/comisar-sef-de-politie-trimis-in-judecata-dupa-ce-ar-fi-divulgat-informatii-dintr-un-dosar-22557376

Ultimă oră

Același autor