O importantă parte a unei colecții istorice de artă, cea realizată de urmașii fostului primar al Balcicului, Octavian Moșescu, va fi scoasă la licitație, exclusiv la Artmark. Peste 100 de tablouri, sculpturi, opere de artă sacră și decorativă ce au această proveniență fac parte din selecția evenimentului organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark și programat în data de 4 februarie, de la ora 18.00.
Octavian Moșescu (23 mai 1894 – 23 aprilie 1982) a fost o personalitate marcantă în peisajul cultural românesc, fiind nu doar un publicist și memorialist apreciat, ci și o figură influentă în domeniul artistic. A îndeplinit funcția de primar al Balcicului – în două mandate (1931-1932 și 1938-1940), pe vremea când localitatea a aparținut de Regatul României (în perioada 1913-1940).
De asemenea, Moșescu a fost un susținător de seamă al artiștilor români, a avut relații strânse cu familia regală și a fost fondatorul Universității Libere din Balcic, instituție în care au conferențiat personalități de renume, precum Nicolae Iorga și Gala Galaction . A iubit atât de mult orașul supranumit „Coasta de Argint”, încât și-a botezat fata cu numele acestuia. Balcica a crescut într-un mediu plin de inspirație artistică, având privilegiul de a interacționa cu mari artiști. A moștenit din pasiunile tatălui său, devenind, de asemenea, o scriitoare, dar și istorică de artă ce a semnat monografii importante, precum cele despre
. Despre Balcica,
remarca, la un moment dat, în timp ce îi schița portretul: „copil fericit să porți numele ăsta sfânt”; la fel avea să aprecieze însăși Regina Maria mai apoi.
O bună parte din selecția de lucrări incluse în licitație se regăsesc reproduse în volumul intitulat sugestiv „Balcic”, publicat de Balcica Moșescu-Măciucă în 2013. Vom regăsi așadar numeroase opere de artă care tratează instinctiv acest subiect, însă preocupările familiei s-au extins și către sculptură (remarcăm opere reprezentative de
, dintre care una rar întâlnită – capodopera colecției –
ce îi înfățișează pe Iisus și pe Maria Magdalena).
Expoziția prilejuită de
este deschisă deja la Palatul Cesianu-Racoviță din București (str. C.A. Rosetti nr. 5) zilnic, de luni până duminică, mereu cu intrare liberă, în intervalul 10.00-20.00.