15 C
București
9 mai, 2024

Clotilde Armand BLOCHEAZĂ finalizarea centrului pentru copii cu autism și sindromul Down, de pe lângă Parohia Mavrogheni

Publicat: 27/04/2024, 01:41

Clotilde Armand, actualul primar al Sectorului 1, blochează finalizarea unui centru pentru copii cu sindromul Down și cu autism, de pe lângă Parohia Mavrogheni, menit să ofere servicii pentru 150 de familii. Din păcate, proiectul trebuia să fie gata acum trei ani, dar Clotilde Armand a refuzat să-l continue deoarece fusese inițiat de fostul primar al Sectorului 1.

Clotilde Armand, primărița Sectorului 1, blochează de trei ani finalizarea centrului pentru copii cu sindromul Down și cu autism, de pe lângă Parohia Mavrogheni, de care ar trebui să beneficieze 150 de familii. Din păcate, interesele politice și orgoliul de a fi în fruntea celui mai bogat sector din Capitală, au făcut-o pe Clotilde Armand să ignore nevoile cetățenilor și, implicit, să blocheze finalizarea centrului. Motivul primăriței este răfuiala politică, mai exact, proiectul primise undă verde din partea fostului primar al Sectorului 1.

Ideea acestui centru aparține parohului Radu Mureșan, al cărui fiu, Teodor, s-a născut cu sindromul Down.

Mama unei fetițe în vârstă de 12 ani, cu sindromul Down, a povestit calvarul prin care trece pentru a acorda tratamentul necesar copilului ei.

„Mergem în tot Bucureștiul, traversam Bucureștiul din nord până în sud pentru terapii. Faptul că, de acum încolo, cei cu copiii mici și cu copii mari cu probleme, cu sindrom Down, vor avea acest centru este o binecuvântare și un ajutor enorm, pentru că sunt toate concentrate aici și înot, kinetoterapie, oftalmologie, cabinete medicale de terapie., a declarat femeia.

Simona Nechita, fondatoarea unei asociații pentru copiii diagnosticați cu autism și sindromul Down, a vorbit despre costurile mari pe care le presupune tratamentul.

„Acest centru este foarte important, mai ales pentru părinții din Sectorul 1, ținând cont că nu există foarte multe centre decontate de stat. Drept urmare, noi suntem obligați să plătim terapiile din banii noștri personali, ceea ce este foarte greu. Chiar dacă am înființat o asociație pentru copii, nu ne descurcăm cu plățile tuturor terapiilor, ținând cont că ei au nevoie de susținere în fiecare zi. Acest centru este de foarte mare folosință pentru acești copii. Deci noi așteptăm cu nerăbdare să se deschidă și să putem beneficia de aceste proceduri ce se vor face aici, în acest centru., a declarat Simona Nechita.

Proiectul blocat de Clotilde Armand ar fi putut oferi servicii decontate copiilor bolnavi

Deși preotul Mureșan și muncitorii sunt prezenți în fiecare zi pe șantier, centrul nu a fost finalizat. Problemele au apărut în 2021 când proiectul s-a modificat radical, la solicitarea noului primar al Sectorului 1, Clotilde Armand.

„Aproape 7 ani a durat doar obținerea autorizației, avize, documentații, reanalizări în comisii. Centrul are deja două autorizații obținute și urmează a treia, se pare, pentru că au fost modificări de temă pe parcursul execuției și ultima dată apărând acum, cu acest proiect cu pompe de căldură, surse regenerabile de energie, s-au modificat absolut toate instalațiile din centru și, bineînțeles, că o să avem nevoie de o reautorizare a fațadelor. Cea de-a doua autorizație a fost solicitată în 2022 și s-a obținut în 2023.

Vrem să fim cu totul în legalitate, de așa manieră încât centrul să corespundă tuturor normelor pentru a fi acreditat pe Ministerul Sănătății, ca după aceea să putem solicita decontarea serviciilor pe Casa Națională de Asigurări, pentru că părinții nu au de unde să plătească, iar parohia nu are resursele necesare să susțină medici, terapeuți, asistent personal administrativ., a declarat preotul Mureșan.

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri externe –

27 Apr, 00:56

Știri politice –

27 Apr, 00:02

26 Apr, 23:58

Ultima oră

Actualitate –

26 Apr, 23:10

Vremea –

26 Apr, 23:06

26 Apr, 22:57

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/clotilde-armand-blocheaza-finalizarea-centrului-pentru-copii-cu-autism-si-sindromul-down-de-pe-langa-parohia-mavrogheni-20195989

Ultimă oră

Același autor