5.8 C
București
19 martie, 2026

Ciprian Ciucu: Nicio firmă nu s-a prezentat la licitațiile pentru punerea în siguranță a blocului din Rahova, afectat de explozie

Nicio firmă nu s-a prezentat la licitațiile organizate de Primăria Capitalei pentru lucrările de punere în siguranţă a blocului de pe strada Vicina, din cartierul Rahova, afectat de explozia produsă pe 17 octombrie, în urma căreia au murit trei persoane, iar alte 15 au fost rănite, a declarat primarul general, Ciprian Ciucu, vineri, după ședința de Consiliu General.

Edilul spune că până acum au fost organizate 3 sau 4 astfel de proceduri, însă fără succes. Fără lucrările de punere în siguranță, oamenii nu pot intra în apartamente să-și recupereze bunurile.

„Suntem la treia sau a patra procedură de achiziție de lucrări de sprijinire, înainte de demolare. Care este situația? Oamenii au zis – vrem să intrăm înapoi în case, că avem valori, inclusiv sentimentale, ne-au rămas lucrurile acolo. Primăria încearcă să îi ajute, să intre în siguranță, pentru că nici ISU și nici primarul nu își asumă să le dea voie să urce cu o scară la ei în apartament. Doamne ferește! Și pot să intre acolo doar dacă se fac lucrări de punere în siguranță.

Ce să vezi, niciun constructor din România nu vrea. Au fost inclusiv procedurile rapid derulate, de negociere competitivă. Adică față-în-față. Poate să li se pară proiectul nefezabil sau poate le este frică”, a explicat Ciucu.

Demolarea, „procedura mai rapidă și ieftină

Primarul general spune că, dacă locuitorii din blocul din Rahova sunt de acord, o soluție pentru rezolvarea problemei este demolarea directă.

„Din punctul meu de vedere și trebuie să le spun și oamenilor în față, avem următoarele opțiuni, să mai stăm, să repetăm licitațiile, iar dânșii vor trebui să răspundă la următoarea întrebare, așteaptă până găsim pe cineva să pună în siguranță, să poată intra în case și să-și ia lucrurile sau vor procedura mai rapidă și mai ieftină, această procedură de demolare rapidă, își asumă această pierdere și demolăm direct”, a explicat Ciucu.

După demolare blocul va fi reconstruit pe același amplasament, spune edilul. „Înțeleg că noi, Primăria Capitalei, vom plăti pentru demolare și reconstruire”, a mai spus Ciucu… https://hotnews.ro/ciprian-ciucu-nicio-firma-nu-s-a-prezentat-la-licitatiile-pentru-punerea-in-siguranta-a-blocului-din-rahova-afectat-de-explozie-2193596

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/ciprian-ciucu-nicio-firma-nu-s-a-prezentat-la-licitatiile-pentru-punerea-in-siguranta-a-blocului-din-rahova-afectat-de-explozie/

Ultimă oră

Același autor