22.8 C
București
27 iulie, 2024

Cine este românca Dana Spinanţ, numită directoare generală a Direcţiei Generale pentru Comunicare a CE: Este excepțional de bine calificată

29.11.2023 22:12

foto CE Facebook

Dana Spinanţ este primul român care ajunge într-o astfel de funcție.

Comisia Europeană a numit-o miercuri pe Dana Spinanţ directoare generală a Direcţiei Generale pentru Comunicare a Comisiei Europene (DG COMM). Aceasta devine astfel primul român ce deţine o astfel de funcţie, informează un comunicat al executivului comunitar.

„Cu o experienţă profesională de 30 de ani, între care aproape 14 la Comisie şi 6 ani în diverse roluri manageriale în domeniul comunicării politice, Dana Spinanţ este excepţional de bine calificată pentru noul ei rol . Ea a jucat un rol esenţial în conturarea comunicării politice strategice a Comisiei faţă de media, public şi alţi actori. De asemenea, ea a jucat un rol important în dezvoltarea unor campanii de comunicare şi în extinderea prezenţei Comisiei pe social media”, se menţionează într-un comunicat al CE.

În noua sa capacitate, „ea se va folosi de cunoştinţele ei exhaustive în diferite aspecte ale comunicării, concentrându-se pe asigurarea unei conduceri strategice şi coordonarea unor proiecte majore”, mai menţionează executivul comunitar, conform Agerpres.

În septembrie 2019, Dana Spinanț a fost numită în funcția de purtător de cuvânt adjunct al Comisiei conduse de Ursula von der Leyen, iar în luna noiembrie a aceluiași an a preluat funcția de director pentru comunicare politică în cadrul Direcției Generale pentru Comunicare a executivului de la Bruxelles.

Dana Spinanț a mai fost director responsabil de buget, comunicare și afaceri generale în cadrul DG REGIO (Direcția Generală pentru politică regională și urbană). Anterior, ea a condus o unitate responsabilă de problematica migraţiei neregulamentare (2015-2017) şi de politica privind drogurile (2010-2014).

Înainte de a se alătura Comisiei Europene, Dana Spinant a lucrat timp de 15 ani ca jurnalist, la publicații precum EUobserver.com (2001-2002) și European Voice (2002-2009), fiind de asemenea director de știri și corespondent la Bruxelles pentru mai multe posturi de televiziune românești, printre care și PROTV arată

Dana Spinanț a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea București și Colegiul Europei (Bruges).

29 noi 2023, 22:12

Sursa: https://www.dcnews.ro/cine-este-romanca-dana-spinant-numita-directoare-generala-a-directiei-generale-pentru-comunicare-a-ce-este-exceptional-de-bine-calificata_939994.html

Ultimă oră

Același autor