18.5 C
București
27 mai, 2024

China îşi întăreşte rolul de client, investitor şi intermediar geopolitic în Orientul Mijlociu

China îşi întăreşte rolul de client, investitor şi intermediar geopolitic în Orientul Mijlociu, sursă majoră de energie pentru Europa în lipsa Rusiei.

Beijingul a dezvoltat în ultimii ani relaţii din ce în ce mai apropiate cu Qatarul şi Arabia Saudită, un vechi aliat al SUA.

În noiembrie anul trecut, QatarEnergy a încheiat un acord pe 27 de ani pentru aprovizionarea com­paniei chineze Sinopec cu GNL. De la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie, competiţia pentru GNL s-a intensificat, Europa în spe­cial având nevoie de volume ridicate pentru a înlocui livrările ruseşti, scrie ZF.

Anterior, Qatar Petroleum sem­nase un acord pe 10 ani cu Sinopec pentru livrarea a 2 milioane de tone de GNL pe an către China.

Recent, gigantul chinez din do­meniul petrolier Sinopec a anunţat că a încheiat un acord prin care achizi­ţionează o participaţie în cadrul unui proiect GNL din Qatar, potrivit Bloomberg. Sinopec va prelua o participaţie de 5% în cadrul unui proiect cu o capacitate de procesare de 8 milioane de tone pe an.

Tot în regiune, China Interna­tio­nal Capital Corp. a anunţat că doreş­te să se extindă în Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită în condiţiile în care preşedintele chinez Xi Jinping are în vedere relaţii din ce în ce mai apropiate cu Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu SUA.

Banca chineză de investiţii a înfiinţat deja două birouri în regiune şi aşteaptă autorizaţiile necesare pentru a desfăşura activităţi de ser­vicii financiare. „Vrem să arătăm că angaja­men­tul nostru privind regiu­nea este pe ter­men lung“, a declarat un oficial chinez.

În regiune, China a reuşit să ia faţa SUA, mediind recent un acord de pace între Arabia Saudită şi Iran.

Americanii, actori centrali în Orientul Mijlociu în ultimele trei sferturi de secol, s-au găsit de data aceasta pe planul doi în timpul unui moment de schimbare semnificativă, potrivit The New York Times. Chinezii, care ani la rând au jucat un rol secundar în regiune, s-au transformat brusc în cel mai important jucător.

Pe fondul relaţiilor din ce în ce mai tensionate cu SUA din ultima vreme, saudiţii îşi întorc privirile către chinezi.

La sfârşitul lunii martie, gigantul petrolier Aramco a anunţat că va investi miliarde de dolari în industria petrochimică a Chinei, incluzând construcţia unei noi rafinării.

Anterior, Aramco îşi anunţase intenţia de a construi o nouă rafinărie şi un complex petrochimic în nord-estul Chinei prin intermediul unui joint venture.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 11:18

astăzi, 11:17

astăzi, 10:45

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/china-isi-intareste-rolul-de-client-investitor-si-intermediar-geopolitic-in-orientul-mijlociu-21793426

Ultimă oră

Același autor