CFR Cluj pe Cluj Arena?! Iuliu Mureșan lansează un scenariu-șoc: „Mi-ar plăcea! Fac cerere”

Oficialul formației din Gruia a recunoscut că echipa se confruntă în această perioadă cu mai multe probleme de ordin financiar, iar o cheltuială mare pentru club este întreținerea stadionului.

În acest sens, Mureșan a lansat un scenariu-șoc: CFR va încerca să joace meciurile de pe teren propriu pe Cluj Arena, stadionul rivalei Universitatea Cluj.

În acest sens, președintele vișiniiilor este decis să facă cerere Consiliului Județean pentru a putea închiria arena.

„Sunt două echipe foarte bune acum în Cluj, pentru prima dată după părerea mea. „U” Cluj este o echipă foarte puternică, echilibrată, care în mod real emite pretenții la a câștiga campionatul.

Dacă la București pe Arena Națională pot juca 3-4 echipe, nu știu câte la nevoie, pe Arcul de Triumf la fel, la Craiova puteau juca, la Cluj nu se poate. Stadionul nostru, chiar dacă noi l-am făcut și este proprietate, pentru noi este păgubos, e greu de dus cheltuiala cu stadionul.

Mi-ar plăcea să jucăm pe Cluj Arena, cum joacă în multe locuri, chiar și în România, echipe. Și să plătim o chirie, cum plătește și „U” Cluj. Și chiar mă gândesc să fac o cerere în acest sens Consiliului Județean, cu argumente foarte solide”, a spus Iuliu Mureșan pentru Fanatik .

Sursa: https://monitorulcj.ro/sport/135937-cfr-cluj-pe-cluj-arena-iuliu-muresan-lanseaza-un-scenariu-soc-mi-ar-placea-fac-cerere

Ultimă oră

Același autor