2.6 C
București
5 februarie, 2025

Cel mai amplu studiu din lume care foloseşte AI pentru depistarea cancerului la sân

Sistemul naţional de sănătate britanic (NHS) începe cel mai amplu studiu realizat vreodată pentru detectarea cancerului de sân folosind inteligenţa artificială.

Proiectul, care va analiza peste 700.000 de mamografii în următorii ani, ar putea revoluţiona modul în care sunt diagnosticate pacientele, scrie The Guardian.

Studiul, anunţat de Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului şi finanţat cu 11 milioane de lire sterline, va testa cinci tipuri diferite de inteligenţă artificială. Acestea vor examina aproximativ 462.000 de mamografii din 30 de centre medicale britanice, în timp ce restul de 238.000 de scanări vor fi analizate în mod tradiţional de doi radiologi. Compararea rezultatelor va arăta dacă tehnologia este la fel de precisă şi de fiabilă ca ochiul uman specializat.

Potenţialul acestei tehnologii este uriaş.

În prezent, fiecare mamografie trebuie analizată de doi radiologi pentru a se asigura că niciun semn de cancer nu este ratat. Dacă studiul are succes, al doilea radiolog ar putea fi înlocuit de inteligenţa artificială, permiţând medicilor să se concentreze pe alte activităţi şi reducând dramatic timpul de aşteptare pentru rezultate.

Încurajător este că un studiu similar, deşi mai restrâns, făcut în Suedia în 2023 pe 80.000 de femei, a demonstrat deja că utilizarea inteligenţei artificiale este sigură. Mai mult, acesta a arătat că tehnologia poate reduce volumul de muncă al radiologilor cu aproximativ jumătate, fără să crească numărul de diagnostice false.

Cu toate acestea, experţii rămân precauţi. Profesorul Katharine Halliday, preşedintele Colegiului Regal al Radiologilor, subliniază că, deşi tehnologia are un potenţial imens, există şi riscuri care trebuie gestionate cu atenţie. O preocupare majoră este ca algoritmii să fie proiectaţi astfel încât să ofere rezultate la fel de fiabile pentru toate pacientele, indiferent de originea lor etnică.

Samantha Harrison de la Cancer Research UK vede în această inovaţie o posibilă soluţie la presiunea crescândă asupra sistemului medical. Cu tot mai multe cazuri de cancer diagnosticate anual, inteligenţa artificială ar putea ajuta la reducerea listelor de aşteptare şi la eficientizarea procesului de diagnostic.

Ministrul britanic al sănătăţii, Wes Streeting, a anunţat că va publica un plan naţional detaliat pentru combaterea cancerului, cu scopul de a transforma Marea Britanie într-un lider mondial în salvarea vieţilor afectate de această boală.

Rezultatele studiului vor fi disponibile abia peste câţiva ani, în timp ce NHS se confruntă cu o criză acută de personal medical. Estimările arată că până în 2028, deficitul de medici consultanţi ar putea ajunge la 40%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/cel-mai-amplu-studiu-din-lume-care-foloseste-ai-pentru-depistarea-cancerului-la-san-22681470

Ultimă oră

Același autor