Sursa foto: Daniel Apostol
Forumul Economic Mondial (WEF) adună din nou la Davos (Elveția) aproximativ 3.000 de lideri din peste 130 de țări, economiști, politologi, gânditori, jurnaliști, analiști, autori de renume, personalități influente din mediul guvernamental, de afaceri, din tehnologie, societatea civilă, științe umaniste și artă.
În condițiile în care economia globală trece printr-o schimbare de paradigmă, întâlnirea va explora modul de relansare a creșterii economice, valorificarea noilor tehnologii și consolidarea rezilienței sociale și economice. Tema generală în 2025 este „Colaborarea pentru epoca inteligenței” și subliniază importanța cooperării globale pentru a valorifica progresul tehnologic în scopul unui viitor sustenabil și incluziv. Cele cinci priorități tematice interconectate sunt: reconstruirea încrederii – prin consolidarea cooperării internaționale și societale, reinventarea creșterii – identificarea noilor surse de creștere economică, investițiile în oameni – îmbunătățirea capitalului uman și crearea de locuri de muncă de calitate, protejarea planetei – promovarea acțiunilor în domeniul energiei, climei și naturii prin inovație – și industria în Epoca Inteligenței – echilibrarea obiectivelor imediate cu imperativele pe termen lung în transformarea industriei.
România nu e la Davos; între cei 3.000, nimeni din ceea ce am putea numi leadership românesc nu este solicitat să vorbească la Forumul Economic Mondial (WEF). Dar nu ar fi de mirare dacă vreun „Nimenescu” va pretinde că și aici ar fi fost invitat, dar ar fi refuzat pentru că nu ar fi fost demn să participe.) Însă nu atât absența de la Davos a vreunui lider român atrage atenția, cât mai ales lipsa de conexiune dintre România și „lumea mare” prezentă la Forumul Economic Mondial.
România are în mod evident alte probleme de rezolvat, iar prioritățile sale dezvăluie o nealiniere cu imperativele globale. În timp ce agenda globală subliniază colaborarea, dezvoltarea sustenabilă și investițiile în capitalul uman, accentul României este dat azi de fragmentarea societății, de fragilizarea instituțiilor democratice, de lipsa de performanță economică a statului care guvernează numai prin măsuri pe termen scurt în absența unei viziuni de dezvoltare sustenabilă pe termen mediu și lung.
La „ei”, prioritatea este cum să colaborăm într-o nouă epocă, a „inteligenței”. La noi, prioritatea este cum să supraviețuim într-o societate polarizată, fragmentată, lipsită parcă de orice urmă de inteligență, în care anxietatea societală e în creștere, la fel cum este și lipsa de încredere în capacitatea statului de a menține România pe o direcție care să aducă stabilitate economică și bunăstare cetățenilor săi. Guvernul a trecut de votul Parlamentului cu o majoritate pe muchie, iar alegerile prezidențiale – reprogramate pentru primăvară – vor fi un test important pentru stabilitatea politică a României. Instabilitatea instituțională este și mai mult agravată de proteste de stradă generate de nemulțumiri politice sau economice, dar și de o crasă manipulare a unor mase frustrate, unele chiar îndoielnic educate. Într-o epocă a inteligenței care cere colaborare globală, nimeni de la București nu se arată a fi preocupat de transformările (radicale, probabil) pe care le va suferi societatea românească în această nouă eră.
Iar dacă Davosul încearcă să-și reimagineze creșterea economică, economia României se confruntă cu dezechilibre de neimaginat, cum ar fi un semnificativ deficit bugetar (peste 8%), deficitul ridicat de cont curent, raportul datorie/PIB tinzând spre 60%, importante deficite fiscale și disparități regionale. Creșterea PIB-ului este proiectată să încetinească semnificativ, iar inflația rămâne ridicată (peste 5%) mușcând din puterea de cumpărare a cetățenilor și a firmelor. Progresul incremental și greoi în infrastructură, povara pe care o reprezintă administrația publică pe umerii plătitorilor de taxe și impozite, intrările modeste de capital privat străin și provocările pieței muncii scot în evidență necesitatea unei schimbări strategice ce întârzie să apară. Dar pentru România, sintagma „reforme structurale” rămâne un concept pur teoretic, fiind aproape absent efortul de consolidare a instituțiilor și de îmbunătățire a guvernanței statului.
Dacă WEF „atacă” la Davos problema schimbărilor climatice și a urgențelor legate de sustenabilitatea mediului, la București capitalul privat este pregătit să investească în tehnologiile moderne, dar așteaptă cu înfrigurare să vadă dacă nu cumva politicile publice menite să guverneze tranziția energetică vor ridica bariere investitorilor în loc să faciliteze această transformare. Prioritățile globale de acțiune climatică nu-și găsesc o aliniere imediată pe plan autohton unde politicienii (atât de la putere, cât și din opoziție) arată public cu totul alte interese și priorități decât cele ce se regăsesc pe o agendă globală a umanității.
La Davos se va discuta despre investițiile în oameni, despre îmbunătățirea capitalului uman și crearea de locuri de muncă de calitate. În răstimp, la București – unde este clar deficitul de investiție în educație și formare profesională necesare pentru adaptarea la nevoile unei economii bazate pe cunoaștere și tehnologie – se discută despre cum să păstrăm sinecurile unor „speciali”, despre cum și când să majorăm beneficiile „alegătorilor captivi”, despre cum păstrăm joburile pe bani publici în detrimentul celor cu valoare adăugată bazate pe competitivitate și productivitate. Tiktok-ul ne arată zi de zi cât de nemotivată și de needucată este România Educată, trist barometru al singurului proiect „de țară” al unui președinte ce se chinuie să rămână între paginile istoriei.
Dar prin realinierea priorităților interne cu provocările globale, România poate nu doar să-și abordeze dezechilibrele macroeconomice, ci și să valorifice oportunitățile pentru o creștere pe termen lung și stabilitate. De exemplu, România are resursele necesare pentru a deveni un lider regional în securitatea energetică, un jucător european în tehnologiile moderne și un hub al inovației. Dar pentru o astfel de viziune, este necesară depășirea barierelor structurale și transformarea statului dintr-unul extractiv, care favorizează clientela politică și pseudo-elitele și marginalizează cetățenii, într-unul cu instituții incluzive care – așa cum susține economistul Daron Acemoglu – sunt motorul progresului.
O mai serioasă atenție față de temele ce se dezbat anual la WEF ar da șansa României să fie mai deșteaptă în abordarea propriilor politici de dezvoltare. România poate și trebuie să fie mai inteligentă în epoca inteligenței.
Sursa: https://jurnalul.ro/editorial/ce-discuta-ei-la-davos-si-ce-discutam-noi-la-bucuresti-987173.html