5 C
București
24 noiembrie, 2024

Cât costă o Dacia 1300 în funcție de anul fabricației. Care sunt condițiile pentru a fi declarată vehicul ISTORIC

Foto cu caracter ilustrativ, sursa foto: Gandul.ro

Publicat: 17/11/2024, 14:53

Mașina din perioada comunistă, Dacia 1300, nu mai este văzută acum în trafic. În timp ce unii dintre cei pasionați de mașinile vechi încă au modelul, alții îl oferă spre vânzare. Prețul acestui autoturism variază în funcție de anul de fabricație. Un proprietar vinde Dacia 1300 din anul 1973 la prețul de 2.400 de euro.

Conform acestuia, „mașina este funcțională, toate actele pentru înscriere, se oferă fiscal.” De asemenea, un alt proprietar a scos la vânzare Dacia 1300 din anul 1976, la prețul de 1.890 de euro. Mașina este în stare funcțională și are ITP valabil până în septembrie 2025.

„Dacia 1300 din 1976 originală – ITP valabil până în septembrie 2025.

Acte în regulă, înmatriculată, carte, talon, vânzare cu contract, taxe la zi, se oferă fiscal.

Autoturismul este în stare de funcționare, recent adus de mine pe roți, de la aprox. 600 km distanță, se comportă bine la drum, ambreiaj foarte bun, cutia de viteze originală, în 4 trepte, funcționează foarte bine.

Aspect exterior și interior original, autoturism complet. Mașina este echipată cu bare cromate originale în stare foarte bună, fixate cu tampoane mari. Oglinda exterioară originală cromată, ornamente cromate praguri modelul lat – 1976, ornament cromat portbagaj, ștergătoare parbriz cromate originale IPAS.

Anunțul este destinat tuturor celor care sunt interesați să achiziționeze un autoturism clasic Dacia 1300 și în special pasionaților și cunoscătorilor, care știu care sunt aspectele, elementele și detaliile care fac diferența, la cumpărare”, se arată în descrierea anunțului.

Potrivit altui anunț, un alt proprietar scoate la vânzare Dacia 1300 din anul 1983, la prețul de 2.900 de euro. Conform acestuia, mașina are „atestat vehicul istoric, asigurare valabilă, ITP expirat.”

În ce condiții poate fi declarată vehicul istoric

Pentru ca vehiculul să fie declarant istoric, trebuie îndeplinite o serie de condiții. Pentru mașinile istorice, Registrul Auto Român (RAR) eliberează cartea de identitate a vehiculului numai dacă acesta deține un atestat emis de Retromobil Club România.

Astfel, cei de la RAR verifică dacă mașina corespunde în ceea ce privește starea tehnică, având în vedere caracteristicile tehnice de la data fabricației.

În plus, vehiculele istorice beneficiază de un regim fiscal special, proprietarii fiind scutiți de plata unor impozite. Facilitățile fiscal au rolul de a încuraja deținerea de vehicule istorice și de a recunoaște importanța lor culturală.

Pentru ca o mașină să fie certificată ca vehicul istoric, ea trebuie să fie complet originală, cu toate piesele nemodificate. În plus, pentru a fi considerat un vehicul istoric, trebuie să fi trecut mai mult de 30 de ani de la încetarea producției modelului. Deci, se ia în considerare anul în care s-a încheiat fabricarea tipului de vehicul și nu data exacta a fabricației fiecărei mașini individuale.

După ce se constituie un dosar la Retromobil Club România, o comisie specializată inspectează vehiculul, iar dosarul este trimis la București pentru o evaluare finală. Iar dacă se îndeplinesc toate cerințele, Retromobil emite atestatul de vehicul istoric.

Apoi, după obținerea atestatului, proprietarul se prezintă la RAR, iar dacă vehculul respect toate condițiile, pe cartea de identitate se va menționa statutul de „vehicul istoric”. Mașina trebuie să fie complet funcțională și fără să aibă urme de rugină.

De menționat este că vehiculele istorice beneficiază de scutiri de impozit și rovinietă, iar pentru asigurarea RCA, ele au un regim special. Membrii Retromobil Club, care sunt înscriși de cel puțin 6 luni plătesc o taxă de 60 de lei pentru 6 luni sau de 100 de lei pe an pentru această asigurare.

CITEȘTE ȘI:

Loading …

Urmărește Gândul.ro pe

Antena 3

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri politice –

17 Nov, 14:48

Sport –

17 Nov, 14:43

Altceva Podcast –

17 Nov, 14:42

Ultima oră

Actualitate –

17 Nov, 14:03

Sănătate –

17 Nov, 13:57

17 Nov, 13:55

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/cat-costa-o-dacia-1300-in-functie-de-anul-fabricatiei-care-sunt-conditiile-pentru-a-fi-declarata-vehicul-istoric-20356138

Ultimă oră

Același autor