Sursa foto: Marcel Ciolacu
Sunt ferme de troli într-o clădire în care sunt foarte multe servere, iar statul trebuie să spună dacă e legal, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El precizează că a transmis informațiile „celor care se ocupă” miercuri dimineață.
a spus că într-o clădire există „foarte multe servere care să îl ajute pe Mircea Geoană”.
„Sunt ferme de troli. Statul să spună dacă e legal. AEP să se sesizeze. Am auzit și eu și am transmis celor care se ocupă în dimineața asta”, afirmă Ciolacu.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că nu cunoaște subiectul.
„Nu cunosc subiectul, dar mă voi informa. Dacă e ceva de informat ministrul de interne, sigur voi fi informat. Deci vorbiți de o situație de fapt, care nu mi-este lămurită, nu sunt informat asupra ei. Deci nu pot să mă pronunț în principiu, a priori, despre o situație de fapt pe care nu o cunosc, dacă e legală sau nu. Întâi trebuie să cunosc”.
La întrebarea înregistrată a contracandidatului Elena Lasconi, „De ce v-ați întâlnit recent cu Tal Hanan, cunoscut și sub numele de Jorje? Pentru cei care nu știu cine este Tal Hanan, este un individ care coordonează o echipă foarte mare de hackeri, ferme de troli, de dezinformare, un individ care a manipulat alegerile din peste 30 de țări din lume”, la o emisiune
, Geoană a răspuns „Zău că mi-era simpatică doamna Lasconi într-o vreme”.
El a continuat spunând că „armata de furnicuțe s-a apucat să caute diviziile de hackeri”, adăugând că nu știe cine este „domnul acesta”. „Să arate întâlnirea mea cu Jorje… cum? Tal Hanan?”.
Geoană spune că „cine o sfătuiește” pe Lasconi „o sfătuiește greșit și-i dă și informații proaste”.
El a mai spus că are impresia că „cineva” i-ar fi vândut o informație falsă Elenei Lasconi și „fiind mai puțin experimentată într-ale politicii, cred că a mușcat din nadă (…)”.
Candidatul independent la alegerile prezidențiale a insistat că „dacă există vreo fotografie pe undeva, este foarte posibil să fie cu altcineva, nu cu acest domn”.
Imediat după declarațiile lui Mircea Geonă, Elena Lasconi a scris pe Facebook: „Omul cu care Mircea Geoană susține că nu s-a întâlnit este Tal Hanan, alias Jorge, deconspirat în urma unei investigații jurnalistice internaționale ca fiind în spatele unor operațiuni de manipulare a alegerilor în zeci de state din lume, prin intermediul fake news, a fermelor de troli și operațiuni în social media menite să decredibilizeze candidați”, adăugând că Tal Hanan este israelian, fost membru al forțelor speciale israeliene.
Potrivit Elenei Lasconi, „una dintre fotografii îl arată pe Tal Hanan în fața sediului Institutului Aspen din București, la care Mircea Geoană este președinte fondator. O altă fotografie probează că Mircea Geoană este prezent în același loc, împreună cu apropiata sa, deputat PSD. A treia fotografie este o captură din Google Street View din fața Institutului Aspen. Acestea sunt faptele, datele, informațiile. Explicațiile sunt la Mircea Geoană!”.
Întrebat despre acuzația Elenei Lasconi potrivit căreia Mircea Geoană s-ar fi întâlnit „cu o persoană extrem de dubioasă”, acesta a spus că „se vede că (n.r. „Elena Lasconi”) îl are pe Petrov consilier, mai nou”.
„Sună prea mult a stilul lui…”, a mai spus Mircea Geoană, marți, la Antena 3 CNN.
Ulterior, la întrebarea înregistrată a contracandidatului Elena Lasconi, „De ce v-ați întâlnit recent cu Tal Hanan, cunoscut și sub numele de Jorje? Pentru cei care nu știu cine este Tal Hanan, este un individ care coordonează o echipă foarte mare de hackeri, ferme de troli, de dezinformare, un individ care a manipulat alegerile din peste 30 de țări din lume”, Geoană a răspuns „Zău că mi-era simpatică doamna Lasconi într-o vreme”.
„Miroase a Petrov”, a concluzionat Mircea Geoană.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/politica/marcel-ciolacu-ferme-troli-sprijin-mircea-geoana-980057.html