Călin Georgescu a scăpat de controlul judiciar și poate să părăsească România. Tribunalul București i-a ridicat măsura

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu a scăpat de controlul judiciar. Tribunalul București a decis să ridice controlul judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.

Ca urmare a acestei decizii, Călin Georgescu are libertate de mișcare și nu mai trebuie să se prezinte la poliție pentru a da cu subsemnatul. De asemenea, acesta poate părăsi România.

„În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) rap. la art. 206 Cod procedură penală, admite contestația formulată de contestatorul inculpat Georgescu Călin împotriva încheierii pronunţate de către judecătorul din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 26.03.2026, în dosarul nr. 24185/299/2025/a3. Desfiinţează în parte încheierea din data de 26.03.2026, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 24185/299/2025/a3 şi rejudecând: În temeiul art. 362 rap. la art. 208 alin. (3) și (5) C.pr.pen. cu ref. la art. 202 și art. 211 C. proc. pen, constată legalitatea măsurii preventive a controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul sus-menționat. În baza art. 242 alin. (1) C. proc.pen., dispune revocarea măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul sus-menționat. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina acestuia. Definitivă Pronunţată astăzi, 03.04.2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, se precizează în soluția pe scurt dată de instanță.

Ce acuzații îi aduc procurorii lui Călin Georgescu

Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie 2025 de Parchetul General, pentru promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război. El e acuzat că a promovat personaje precum Ion Antonescu, autorul holocaustului împotriva evreilor, și Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare, care a comandat asasinate politice.

Acest dosar a fost deschis de Parchetul General după ce presa a semnalat derapajele candidatului cu mesaj pro-rus și pro-legionar.

Călin Georgescu a citat din Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul mișcării criminale legionare din anii ‘30, într-o emisiune de la Realitatea Plus în luna mai 2025, după ce procurorii deschiseseră deja dosarul penal.

Mișcarea Legionară a fost un fenomen criminal din perioada interbelică, care folosea asasinatul ca armă politică și care a fost responsabilă de uciderea a patru premieri și de pogromul sângeros al evreilor din București.

Citește și Călin Georgescu, trimis în judecată pentru promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război. Ce acuzații i se aduc

Reamintim faptul că joi, 2 aprilie, Curtea de Apel București a decis că rechizitoriul dosarului în care Călin Georgescu și Horațiu Potra au fost trimiși în judecată pentru acţiuni împotriva ordinii constituţionale este legal întocmit și judecarea acestuia poate începe.

Sursa: https://alba24.ro/calin-georgescu-a-scapat-de-controlul-judiciar-tribunalul-bucuresti-i-a-ridicat-masura-1128993.html

Ultimă oră

Același autor