7.1 C
București
8 martie, 2026

Bolojan anunță că vor exista zboruri comerciale zilnice din EAU către România

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că, „în funcție de condițiile de securitate”, începând de săptămâna viitoare vor exista curse comerciale zilnice din Emiratele Arabe Unite în România. Prim-ministrul a adăugat, de asemenea, că în următoarele zile sunt în pregătire avansată zboruri de repatriere asistată, fie în cooperare europeană, fie contra cost.

Prim-ministrul Ilie Bolojan a precizat că zborurile de evacuare susținute din bugetul public și din fonduri europene „pot acoperi doar o parte din nevoia totală de repatriere”.

„De aceea, lucrăm și pentru sporirea numărului de curse comerciale sigure prin care cetățenii să poată reveni în țară.

Începând de săptămâna viitoare, autoritățile din Emiratele Arabe Unite ne-au confirmat creșterea numărului de zboruri comerciale zilnice către București, în funcție de condițiile de securitate.

În același timp, introducem în sistemele de rezervare cereri pentru culoare de zbor pe aeroportul din Dubai, pentru companiile care au transportat turiști români prin intermediul agențiilor de turism”, a anunțat premierul pe Facebook.

Ilie Bolojan a adăugat că sunt în pregătire mai multe zboruri de repatriere în următoarele zile, iar la începutul săptămânii sunt programate două curse prin Oman.

„Pe măsură ce situația de securitate permite, organizăm noi acțiuni pentru evacuarea celor aflați în zonele afectate.

Sunt în pregătire operațională avansată alte zboruri în următoarele zile, fie în cooperare europeană, fie zboruri charter de repatriere asistată, contra cost. La începutul săptămânii viitoare sunt programate două curse prin Oman.

Continuăm, totodată, colaborarea cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, pentru a facilita îmbarcarea românilor pe zborurile organizate de acestea pentru repatrierea propriilor cetățeni”, a scris premierul pe Facebook.

Șeful Executivului a spus că până în prezent, prin zboruri de repatriere asistată și prin Mecanismul European de Protecție Civilă, au fost aduși în țară peste 1000 de cetățeni români.

„Echipele de asistență consulară au fost suplimentate. Mulțumesc Ministerului Afacerilor Externe, personalului consular, ambasadelor și tuturor celor implicați în sprijinirea și repatrierea românilor. Înțeleg nerăbdarea și îngrijorarea celor care doresc să revină în țară, precum și neliniștea familiilor lor. Facem tot ce este posibil pentru ca românii să ajungă acasă în siguranță, cât mai curând și în condiții sigure”, a mai scris premierul.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor de Externe, Andrei Țărnea, a anunțat, sâmbătă, că MAE are în pregătire un zbor cu 189 de locuri, pe ruta Riad-București, destinat românilor care sunt blocați în Qatar, după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu. Aceștia vor fi transportați cu autocarele din Qatar în capitala Arabiei Saudite.

Sursa: https://stiridinbucovina.ro/bolojan-anunta-ca-vor-exista-zboruri-comerciale-zilnice-din-eau-catre-romania/

Ultimă oră

Același autor