Municipiul Blaj devine, în acest weekend, centrul voleiului românesc, odată cu organizarea finalelor Cupei României, atât la masculin, cât și la feminin, în Alba Blaj Arena.
Competiția se va desfășura duminică, 5 aprilie, iar programul include, de la ora 16:00, finala masculină dintre Corona Brașov și SCM Zalău. De la ora 19:00 va avea loc finala feminină, în care Volei Alba Blaj va întâlni CS Dinamo București.
Partida dintre cele două formații se anunță extrem de disputată, mai ales că acestea s-au mai întâlnit într-o finală a Cupei României în 2021, la Cluj-Napoca, când echipa din Blaj s-a impus categoric, cu 3-0.
Volei Alba Blaj pornește cu un palmares impresionant, având cinci trofee câștigate (2017, 2019, 2021, 2022, 2025) și fiind actuala deținătoare a Cupei. De altfel, formația ardeleană a pierdut o singură finală, în 2018, și va încerca acum să obțină al șaselea trofeu.
De cealaltă parte, Dinamo București are în palmares două Cupe ale României (2010, 2012), însă a pierdut cinci finale (2009, 2013, 2014, 2015, 2021), ultima chiar în fața echipei din Blaj.
Interesul pentru meci este unul ridicat, finala feminină urmând să se dispute cu casa închisă. Confruntarea va fi transmisă în direct de TVR Sport.
Organizatorii îi invită pe iubitorii voleiului să fie prezenți în tribune pentru a susține echipele și a trăi emoția finalelor, într-un oraș care confirmă, încă o dată, statutul de capitală a voleiului românesc. Biletele sunt disponibile online, pe platforma biletesmart.ro , dar și la casa de bilete a sălii Alba Blaj Arena.
CITEȘTE ȘI:
Sursa: https://mesageruldealba.ro/2026/04/03/blajul-gazduieste-finalele-cupei-romaniei-la-volei/