-0.8 C
București
19 februarie, 2026

Bilanț 2025: Peste 7.000 de misiuni pentru Jandarmeria Bacău și aproape 5.000 pentru Gruparea Mobilă. Amenzi de peste 2 milioane lei și sute de infracțiuni constatate

În anul 2025, jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău au desfășurat peste 7.000 de misiuni specifice, menite să asigure siguranța cetățenilor în județul nostru. Manifestările din spațiul public au condus la o scădere a numărului de misiuni dedicate în mod exclusiv siguranței participanților; totuși, în perioada de referință, am organizat şi desfășurat peste 300 de misiuni de asigurare a ordinii publice. Performanța activității noastre s-a reflectat și în faptul că, la nivelul zonei de competență, nu a fost necesară executarea unor intervenții în forță pentru restabilirea ordinii publice.

Am asigurat măsurile de ordine publică la manifestări religioase și cultural‑traditionale importante, printre care sărbătorirea Învierii Domnului, Anul Nou Evreiesc și festivalurile de obiceiuri și datini strămoșești din județul Bacău.

Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, am participat cu peste 2.900 de patrule de jandarmi și peste 4.000 de patrule mixte și patrule de jandarmi, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, la peste 4.500 de misiuni pentru menținerea ordinii publice pe raza județului și peste 900 de misiuni în stațiunile montane Slănic‑Moldova și Târgu‑Ocna, pe traseele montane și în zonele de agrement.

În baza planurilor și protocoalelor de cooperare, jandarmii băcăuani au executat peste 1.000 de misiuni în colaborare cu alte instituții. Activitatea operativă a condus la constatarea, sintetic prezentată, a peste 180 de infracțiuni de către patrulele de jandarmi și patrulele mixte, în cooperare cu polițiștii.

Pe durata anului 2025, jandarmii au aplicat peste 3.700 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1.400.000 lei. De asemenea, au fost executate corespunzător peste 900 de mandate de aducere emise de instanțele de judecată și organele judiciare. La apelurile primite prin sistemul național de urgență 112 sau telefonic la dispeceratul inspectoratului, jandarmii băcăuani au intervenit în mai mult de 1.100 de cazuri, luând măsurile legale care s‑au impus față de cei care au încălcat prevederile legale.

Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău a desfășurat, în anul 2025, activități în domeniul protecției fondului forestier, piscicol și în cadrul acțiunilor de prevenire incluse în campania „În siguranță pe munte!”. Prin intervenții operative și măsuri preventive, am urmărit protejarea resurselor naturale, respectarea legii și creșterea siguranței cetățenilor.

Jandarmii au efectuat, în domeniul silvic, peste 50 de acțiuni punctuale, fiind constatate 16 fapte de natură penală. De asemenea, au fost aplicate peste 200 de sancțiuni, în valoare totală de peste 220.000 lei, și a fost confiscat un volum de peste 80 m³ de material lemnos. În domeniul piscicol, prin acțiuni independente și în colaborare cu alte instituții, au fost constatate peste 20 de fapte de natură penală; au fost aplicate peste 500 de amenzi (valoare totală peste 200.000 lei), au fost confiscate 5 bărci, au fost distruse peste 80 de plase de pescuit ilegale și, acolo unde a fost posibil, au fost redați în mediul natural peste 300 kg de pește din diferite specii.

Am acordat o atenție deosebită prevenirii și combaterii consumului de substanțe interzise. În acest scop, jandarmii au desfășurat mai multe activități preventive, atât independente, cât și în cooperare cu poliția și alte instituții abilitate și au deșfăsurat sesiuni de informare pentru tineri, părinți și cadre didactice, menite să crească gradul de informare privind efectele și riscurile consumului de droguri.

Ca rezultat al acestor demersuri, jandarmii au constatat peste 21 infracțiuni (cu 28 de autori) privind consumul de substanțe interzise și au dispus măsurile necesare.Eforturile noastre urmăresc nu doar sancționarea, ci mai ales prevenirea, protejarea sănătății publice și creșterea siguranței comunității.

Activitățile preventive au fost şi ele o prioritate: au fost desfășurate peste 400 de acțiuni de prevenire a violenței, în cadrul programelor dedicate, în instituțiile de învățământ preuniversitar, în cadrul adunărilor publice și pe timpul jocurilor sau competițiilor sportive.

Tot în 2025, efectivele inspectoratului au asigurat paza la 29 de obiective de pe raza județului, au executat peste 700 de misiuni de pază a transporturilor de valori, bunuri, produse cu caracter special și corespondență clasificată și au menținut ordinea interioară în timpul desfășurării lucrărilor în 20 de săli de judecată.Pe parcursul anului 2025 am implementat utilizarea body‑cam‑urilor, reglementate prin lege, pentru a spori transparența intervențiilor și a proteja drepturile cetățenilor și ale personalului, acordând totodată o atenție deosebită pregătirii profesionale a jandarmilor.

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău a fost distins cu Placheta de Onoare a M.A.I., înmânată de domnul ministru Cătălin Predoiu, distincție care onorează efortul, profesionalismul și rezultatele remarcabile obținute de efectivele noastre în asigurarea siguranței comunității.

Prin efortul întregului personal, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău și‑a îndeplinit obiectivele stabilite și misiunile încredințate, reușind să facă față cu succes tuturor provocărilor și să contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățenilor din județul nostru.

Anul 2025 a reprezentat pentru Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău un an de referință, caracterizat printr-o dinamică deosebită a activităților desfășurate și printr-un volum ridicat de misiuni executate în sprijinul siguranței cetățeanului.

Activitatea unității s-a desfășurat în contextul unui mediu de securitate intern și regional complex, obiectivul fundamental fiind consolidarea și dezvoltarea unității în vederea eficientizării instituționale, ca parte componentă a sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, printr-o abordare proactivă, orientată către nevoile de securitate în serviciul cetățeanului.Scopul principal l-a reprezentat apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private, prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum și protecția instituțiilor fundamentale ale statului și combaterea actelor de terorism, prioritatea strategică fiind creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.Pe parcursul anului 2025, unitatea a desfășurat peste 4.900 misiuni și acțiuni specifice, atât independent, cât și în sistem integrat, fiind constituite 5.871 de patrule independente și 1.467 de patrule mixte, prin care au fost sprijinite structurile teritoriale de poliție în acțiunile de menținere a ordinii publice.Pentru asigurarea unui timp de reacție redus, au fost constituite aproximativ 1.100 de echipaje mobile de intervenție, care au intervenit la 394 de solicitări ale cetățenilor. Activitatea s-a desfășurat în zona de responsabilitate aferentă unității, respectiv județele Bacău, Iași, Botoșani, Suceava, Vaslui, Neamț, Galați și Vrancea, unde au fost asigurate măsuri de ordine publică la aproximativ 700 de manifestări culturale, artistice, religioase, comemorative și sportive, inclusiv evenimente cu public numeros.Totodată, am participat și la misiuni în afara zonei de competență teritorială, în sprijinul colegilor din București și Constanța.În paralel, unitatea a acordat o atenție deosebită activităților cu caracter preventiv și educativ, promovând și dezvoltând o cultură a ordinii și siguranței publice în rândul populației. În acest sens, au fost desfășurate 242 de activități preventive, cu o medie de aproximativ 20 de activități lunar, fiind distribuite peste 8.100 de materiale informative în cadrul programelor derulate la nivel național și local.Pentru protecția elevilor și a cadrelor didactice, au fost organizate 138 de activități preventive în unități de învățământ preuniversitar, iar pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale au fost desfășurate acțiuni dedicate atât tinerilor, cât și comunității în ansamblu.În urma misiunilor desfășurate în anul 2025, au fost constatate 153 de infracțiuni, dintre care 66 constatate independent, au fost aplicate 2.192 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 600.000 de lei, iar bunurile ridicate în vederea confiscării au însumat 62.000 de lei. Totodată, au fost puse în executare 176 de mandate de aducere.Anul 2025 rămâne un an de referință și pe linia fondurilor externe nerambursabile, în luna iulie fiind depusă, pentru prima dată de către unitate, o cerere de finanțare în cadrul programului Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027, aceasta aflându-se în prezent în evaluare. Totodată, în cadrul proiectului finanțat de Banca Mondială „Consolidarea Infrastructurii și a Pregătirii pentru Situații Critice de Urgență”, unității i-au fost repartizate de către I.G.J.R. autovehicule și echipamente esențiale pentru creșterea mobilității și asigurarea condițiilor necesare personalului în eventualitatea unor dislocări temporare pentru situații de urgență.Un alt element important al anului 2025 l-a constituit implementarea utilizării camerelor video portabile, cunoscute sub denumirea de body cam-uri, a căror folosire a fost reglementată prin lege. Acest demers contribuie la creșterea transparenței actului de ordine publică, la protejarea drepturilor cetățenilor și ale personalului, precum și la documentarea obiectivă a intervențiilor desfășurate.Activitatea de pregătire profesională continuă a urmărit creșterea nivelului de profesionalism necesar îndeplinirii atribuțiilor și menținerea capacității de acțiune a structurilor. În acest sens, au fost desfășurate 59 de activități de pregătire, cu specialiști ai Jandarmeriei Române, Poliției Române, SRI și Ministerului Apărării Naționale, iar în perioada 20–23 mai 2025, unitatea a organizat, pentru prima dată, un exercițiu tactic complex, de tip combinat, la nivel zonal, cu participarea a 544 de efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, activitate ce a presupus un efort semnificativ din partea personalului implicat și care s-a desfășurat în județul Suceava.În pofida rezultatelor obținute, unitatea se confruntă cu un deficit de personal de aproximativ 25%, aspect care a impus o gestionare eficientă a resurselor umane și un efort suplimentar din partea personalului existent, fiecare membru al colectivului demonstrând profesionalism, dedicare și loialitate față de misiunea asumată.Pentru activitatea desfășurată și rezultatele obținute, personalul unității a fost recompensat cu trei distincții de serviciu „Îndeplinirea în condiții deosebite a misiunilor încredințate”, acordate de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, acestea reprezentând o recunoaștere a efortului și implicării manifestate pe parcursul anului.Pentru perioada următoare, obiectivele unității vizează desfășurarea misiunilor cu profesionalism, pentru asigurarea condițiilor optime de securitate pentru cetățeni, continuarea pregătirii profesionale a personalului pentru a face față tuturor provocărilor, precum și realizarea de investiții destinate îmbunătățirii condițiilor de muncă ale personalului, modernizării spațiilor comune, achiziționării de autospeciale, echipamente de protecție și tehnică modernă.Prin activitatea desfășurată în anul 2025, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a contribuit în mod substanțial la îndeplinirea obiectivelor și misiunilor ce-i revin, consolidându-și statutul de instituție furnizoare de securitate publică, puternică, credibilă și stabilă, pusă exclusiv în slujba cetățeanului.

Comunicat de presa Jandarmeria Bacau

Sursa: https://www.bacau.net/bilant-2025-peste-7-000-de-misiuni-pentru-jandarmeria-bacau-si-aproape-5-000-pentru-gruparea-mobila-amenzi-de-peste-2-milioane-lei-si-sute-de-infractiuni-constatate/

Ultimă oră

Același autor