18.5 C
București
27 mai, 2024

Aurescu cere din nou ca Ucraina să recunoască inexistenţa aşa-zisei „limbi moldoveneşti”

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a cerut din nou, în cadrul unei discuţii telefonice cu omologul ucrainean, Dmytro Kuleba, ca Ucraina să recunoască inexistenţa aşa-zisei „limbi moldoveneşti”.

Bogdan Aurescu a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul ucrainean, Dmytro Kuleba, în pregătirea primei Conferinţe privind Securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaţionale Crimeea, organizată de Ministerul Afacerilor Externe al României, Ministerul Apărării Naţionale al României, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei şi Ministerul Apărării al Ucrainei, în parteneriat cu Centrul pentru Strategii de Apărare al Ucrainei.

Dmytro Kuleba şi-a exprimat regretul profund privind faptul că, din cauza evoluţiilor de ultimă oră legate de cursul războiului de agresiune declanşat de Rusia, se află în imposibilitatea de a se mai deplasa la 13 aprilie la Bucureşti, conform celor stabilite, şi că va fi nevoit să intervină la conferinţă prin VTC.

„Astfel, ministrul Dmytro Kuleba a prezentat informaţiile recente privind seria de crime de război şi de atrocităţi comise de forţele ruse împotriva militarilor ucraineni, inclusiv descoperirea de dată recentă a cazurilor de execuţii atroce prin decapitare a prizonierilor de război ucraineni. În acest context, din dispoziţia expresă a Preşedintelui Zelenski, ministrul Kuleba este nevoit să rămână la Kiev pentru a se concentra pe gestionarea situaţiei de securitate şi a demersurilor de tragere la răspundere a Rusiei pentru aceste fapte abominabile, în relaţie cu partenerii internaţionali şi la nivelul instituţiilor multilaterale. Cei doi miniştri de externe au stabilit ca ministrul Kuleba să realizeze o vizită bilaterală la Bucureşti în perioada următoare”, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Şeful diplomaţiei ucrainene a prezentat situaţia de securitate la zi din Ucraina, cu ultimele evoluţii şi evaluări din teren, menţionând nevoile imediate ale populaţiei ucrainene, grav afectată de atacurile forţelor armate ruse. Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a transmis aprecierile deosebite ale autorităţilor ucrainene, care sunt satisfăcute de sprijinul constant oferit de România şi de susţinerea arătată Ucrainei, pe toate palierele relevante şi prin toate mijloacele solicitate. La rândul său, ministrul Bogdan Aurescu l-a asigurat pe omologul ucrainean de continuarea deplină a sprijinului multidimensional al României pentru Ucraina.

Şeful diplomaţiei române Bogdan Aurescu a condamnat în termenii cei mai fermi atrocităţile comise de Rusia, inclusiv cele foarte recent descoperite, şi a reconfirmat solidaritatea şi implicarea activă a României în toate eforturile de izolare a Federaţiei Ruse în plan internaţional şi de susţinere a iniţiativelor de tragere la răspundere, prin intermediul instrumentelor de drept internaţional, a responsabililor ruşi vinovaţi pentru crimele comise în Ucraina.

Cei doi miniştri au reafirmat, totodată, importanţa formatului de dialog trilateral România – Ucraina – Republica Moldova, lansat în septembrie 2022 la Odesa, ca urmare a iniţiativei ministrului afacerilor externe al României, format care permite discutarea aspectelor de interes pentru cele trei părţi, şi au convenit continuarea sa, printr-o următoare ediţie, după cea pe care ministrul Bogdan Aurescu o va găzdui mâine, 13 aprilie, la Bucureşti, la nivel de ministere de externe cu participarea miniştrilor apărării din cele trei state şi având ca temă centrală securitatea regională. Ministrul Kuleba va fi reprezentat la reuniunea trilaterală de joi de primul său adjunct, doamna Emine Dzhaparova.

Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa unui dialog constructiv şi deschis între cele două state în vederea identificării soluţiilor pentru gestionarea dosarelor aflate pe agenda bilaterală.

„În acest cadru, a mulţumit omologului ucrainean pentru dialogul constant, permanent pe care cei doi miniştri l-au avut în ultimele luni şi pentru implicarea sa personală în facilitarea efectuării, în condiţii de siguranţă, a măsurătorilor tehnice pe braţele Chilia şi Bâstroe ale Dunării. Cei doi miniştri au discutat totodată despre paşii următori în acest proces, respectiv interpretarea datelor culese la nivelul instituţiilor responsabile şi, ulterior, evaluarea dacă a existat un impact de mediu, precum şi stabilirea unor concluzii factuale, pe baza cărora vor putea fi decise eventuale măsuri în plan bilateral. Astfel, în cursul convorbirii cei doi înalţi oficiali au convenit să încurajeze, în continuare, dialogul direct între autorităţile responsabile şi să îl faciliteze inclusiv prin păstrarea unui dialog politico-diplomatic apropiat”, adaugă sursa citată.

Referitor la subiectul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând comunităţii româneşti din Ucraina, respectiv comunităţii ucrainene din România, miniştrii român şi ucrainean s-au referit la dialogul instituţional la nivel de experţi între cele două ţări, care s-a desfăşurat în baza celor convenite între cei doi miniştri de externe în ianuarie 2023, în vederea obţinerii de rezultate concrete, în ceea ce priveşte prezervarea şi promovarea drepturilor identitare ale persoanelor aparţinând celor două comunităţi. Ministrul Aurescu şi ministrul Kuleba au agreat continuarea discuţiilor într-un ritm susţinut, iar ministrul Kuleba s-a angajat să susţină implicarea autorităţilor ucrainene în acest sens. Evocând demersurile recente ale Chişinăului de implementare a deciziilor Curţii Constituţionale din Republica Moldova privind denumirea corectă a limbii oficiale a acestui stat – limba română, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat solicitarea ca autorităţile ucrainene să adopte măsurile necesare pentru recunoaşterea inexistenţei aşa-zisei „limbi moldoveneşti”.

Şeful diplomaţiei române a evocat totodată facilitarea, de către România, a exportului a aproape 15 milioane de tone de cereale şi alte produse agricole din Ucraina.

Ministrul Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua să ofere întregul sprijin posibil Ucrainei în acest sens, în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă, atât timp cât va fi necesar. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat preocuparea Guvernului României de a găsi soluţii pentru problemele întâmpinate de fermierii români ca urmare a intrării pe piaţa română a produselor ucrainene şi a subliniat importanţa asigurării riguroase a trasabilităţii produselor care tranzitează România, pentru a se asigura că toate produsele agricole destinate statelor terţe care intră în România vor ieşi din ţara noastră spre destinaţiile stabilite din alte state.

De asemenea, evocând discuţiile în curs între ministrul agriculturii din Polonia şi ministrul agriculturii din Ucraina pe acelaşi subiect cu privire la produsele agricole ucrainene care intră pe piaţa polonă, a susţinut, în discuţia cu ministrul Kuleba, necesitatea identificării prin dialog bilateral a unor soluţii practice. Ministrul Dmytro Kuleba a propus, în acest context, ca Ministerele Agriculturii din Ucraina şi România să între în dialog direct pe acest subiect, ministerele de externe urmând să faciliteze aceste discuţii între ministerele competente de linie.

La scurt timp după discuţia telefonică, ministrul Kuleba a confirmat disponibilitatea deplină a ministrului ucrainean al agriculturii în acest sens.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 19:41

astăzi, 19:27

astăzi, 09:11

astăzi, 08:24

astăzi, 19:04

astăzi, 19:03

astăzi, 18:58

astăzi, 17:46

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/aurescu-cere-din-nou-ca-ucraina-sa-recunoasca-inexistenta-asa-zisei-limbi-moldovenesti-21792049

Ultimă oră

Același autor