31 C
București
14 iulie, 2024

Au fost prinși hoții care spărgeau automatele TCE din Ploiești

Cinci bărbați au fost reținuți de polițiștii prahoveni, fiind acuzați că au sustras mai multe sume de bani din automatele TCE Ploiești.

În noaptea de 13 spre 14 aprilie cei cinci bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 41 de ani, din Ploiești și din comuna Dumbrava, au furat de cinci ori mai multe sume de bani din automatele TCE Ploiești de pe Bulevardul București, și străzile Găgeni și Ghe. Gr. Cantacuzino, din Ploeiști.

În urma comiterii faptelor, autoturismul cu care aceștia se aflau a fost dat în atenție, fiind identificat pe raza municipiului Ploiești.

La controlul corporal al celor cinci bărbați și al autoturismului, au fost identificate și ridicate mai multe probe, precum ustensile folosite la comiterea faptelor și suma de aproximativ 950 de lei.

Polițiștii au confiscat autoturismul folosit la comiterea faptelor.

„Am fost anunțați, prin dispecerat, de către unul dintre conducătorii auto care au intrat în cursă joi dimineață. Este vorba de cinci automate de bilete din zonele Hale Catedrală, Gara de Vest, Lămâița, Blocul 10 Eroilor și terminalul de la Nord.

Estimăm că din automate a fost sustrasă suma de 1700 de lei. Paguba este însă mult mai mare pentru că au fost distruse cititoarele, iar valoarea acestora este de circa 5.000 de euro”, a spus Nicolae Alexandri, directorul TCE Ploiești, pentru

În urma probatoriului administrat, cele cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca sâmbătă să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/prinsi-hotii-spargeau-automate-tce-ploiesti-929235.html

Ultimă oră

Același autor