-0.8 C
București
19 februarie, 2026

Atenție, dâmbovițeni, autostrăzi și drumuri naționale închise din cauza viscolului. Restricții extinse în sudul și estul țării

Ninsorile abundente și viscolul din centrul, sudul și estul țării au dus la închiderea mai multor tronsoane de autostrăzi și drumuri naționale. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația este restricționată sau blocată pe numeroase artere importante.

Sunt închise căile de acces către București pe Autostrada A1, în zona Pitești – Oarja, precum și Autostrada A3 București – Brașov, între km 7 și km 68. De asemenea, traficul este oprit pe A7 Ploiești – Adjud, între km 0 Dumbrava și km 193 Adjud, precum și pe A0 Centura București, între Afumați și Balotești.

Pe Autostrada A2 București – Cernavodă au fost impuse restricții de tonaj pentru autovehiculele de peste 7,5 tone, pe tronsoanele București – Dragalina și Fetești – București.

În ceea ce privește drumurile naționale, traficul este închis pe mai multe sectoare din județele Buzău, Brăila, Ilfov și Vrancea, iar pe alte tronsoane din Buzău, Ialomița și Ilfov sunt impuse restricții pentru autovehiculele de peste 3,5 sau 7,5 tone.

Autoritățile recomandă șoferilor să se informeze înainte de a pleca la drum cu privire la condițiile meteorologice și restricțiile în vigoare, să adapteze viteza la condițiile de carosabil, să păstreze distanța de siguranță și să evite manevrele riscante.

În contextul avertizărilor meteo, deplasările în zonele afectate ar trebui limitate la cele strict necesare.

AUTOR: F.S.

Sursa: https://damboviteanul.com/2026/02/18/atentie-damboviteni-autostrazi-si-drumuri-nationale-inchise-din-cauza-viscolului-restrictii-extinse-in-sudul-si-estul-tarii/

Ultimă oră

Același autor