7.2 C
București
24 decembrie, 2024

ASPA Bucureşti: Peste 8.330 de animale sterilizate gratuit în 2024! / Acţiuni de informare şi control în peste 28.000 de imobile / Peste 3.800 de notificări pentru intrarea în legalitate

ieri, 22:57

ASPA Bucureşti anunţă că, în 024, au fost sterilizate gratuit peste 8.330 de animale – câini şi pisici, ,ulte dintre acestea în urma acţiunilor de informare făcute la domiciliile proprietarilor de animale. Au gost vizitate peste 28.000 de imobile şi au fost înmânate peste 3.800 de notificări pentru intrarea în legalitate.

”Peste 8.330 de animale sterilizate gratuit în 2024! Sunt rezultatele campaniilor de sterilizări gratuite pentru câini şi pisici derulate pe tot parcursul anului! Astfel, peste 3.160 de câini de rasă comună, cu deţinător, şi peste 5.170 de pisici, cu şi fără deţinător, au fost sterilizaţi gratuit în cadrul campaniilor pe care Primăria Municipiului Bucureşti le-a derulat prin ASPA”, a transmis, luni seară, ASPA Bucureşti.

Sterilizările au fost efectuate atât în clinici veterinare mobile Green Vet, Hands & Paws Vet şi Sache Vet Clinic precum şi în cabinete fixe Vet4life, Adora Pet, Bimbo Vet, Anima Vet Concept, Happy Taz Vet.

”Anul acesta am continuat să însoţim Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti la ACŢIUNILE DE INFORMARE ŞI CONTROL din poartă în poartă pentru verificarea sterilizării şi microcipării câinilor cu deţinător, având şi sprijinul Jandarmeriei Capitalei. Experienţa anilor anteriori ne-a arătat că numărul programărilor pentru sterilizarea câinilor a fost influenţat într-o foarte mare măsură de desfăşurarea acestor acţiuni”, a mai transmis sursa citată.

Astfel, în 2024, au fost vizitate peste 28.100 de imobile, purtându-se discuţii cu peste 11.900 de persoane care s-au aflat la domiciliu în timpul acţiunilor de teren.

”Persoanele verificate deţineau peste 8.600 de câini, dintre care peste 5.300 câini de rasă comună şi doar aproximativ 1.240 dintre ei erau sterilizaţi şi aproximativ 1.745 microcipaţi, motiv pentru care poliţiştii locali au înmânat peste 3.800 de Notificări de intrare în legalitate. A fost aşadar un an cu multă activitate, dar şi cu rezultate foarte bune datorate unei bune colaborări cu Primăria Capitalei şi Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti”, a mai transmis ASPA Bucureşti.

Campaniile de sterilizări gratuite pentru câini şi pisici susţinute de acţiuni de informare şi control vor continua din prima lună a lui 2025.

Sursa: https://www.news.ro/social/aspa-bucuresti-peste-8-330-de-animale-sterilizate-gratuit-in-2024-actiuni-de-informare-si-control-in-peste-28-000-de-imobile-peste-3-800-de-notificari-pentru-intrarea-in-legalitate-1922405723032024122221877965

Ultimă oră

Același autor